Inspirat de iniţiativa providenţială a episcopului Diecezei de Iaşi de a declara noul an liturgic Anul Sfintei Liturghii, vă propun să reflectăm asupra câtorva tipologii umane raportate la viaţa, trăirea şi conduita creştină.
Sunt doar nişte ipostaze în care fiecare dintre noi se poate regăsi, mai des sau mai rar, fără pretenţia că voi spune tot, dar cu intenţia de a ne analiza cum, cât de mult şi dacă acţionăm după îndemnul primit în încheierea ritualului liturgic: "Mergeţi şi trăiţi în pace!"
Această expresie este ultimul îndemn adresat celor care participă (şi au răbdare!) până la finalul Liturghiei. Ce se întâmplă după? Cum traducem acest mesaj în viaţa zilnică? Care este efectul, transformarea produsă în noi de acest mesaj? Adesea ne deconectăm de la sacralitatea momentului liturgic şi revenim instantaneu la rutina şi modelul cotidian de viaţă cu care ne-am obişnuit, asemenea unui reflex condiţionat. Altfel spus, reintrăm în zona noastră de confort şi ne racordăm la obligaţiile sau obiceiurile zilnice, fără a face vreun efort, în sensul de a deveni mai buni sau de a schimba ceva în bine atunci când interacţionăm, de voie sau de nevoie, cu semenii noştri (familie, prieteni, colegi, anturaj etc.).
Am văzut cu toţii diverse comportamente la cei din jur în împrejurările în care am fost participanţi (sau părtaşi!) la Liturghie sau la alte evenimente cu caracter religios. Unii sunt extrem de grăbiţi şi pornesc spre ieşire înainte de a se fi rostit şi cuvântul "pace". Să fie atât de grăbiţi sau doar plictisiţi şi dornici de a schimba mediul? Alţii trag de timp, cu gândul că poate se mai întâlnesc cu diverşi cunoscuţi şi mai află subiecte fierbinţi care se cer mai apoi aţâţate, dezbătute şi analizate pe toate feţele de-a lungul întregii săptămâni.
În acest sens, luând exemplul păstorului diecezei, care invocă frecvent experienţe şi amintiri din copilărie, îmi amintesc şi eu cum la mine în sat se făceau aceste schimburi de informaţii după Liturghia mare de duminică, de la miezul zilei, stând pe treptele bisericii, în dangătul clopotelor care băteau pentru cei răposaţi sau în acordurile muzicale ale lăutarilor care însoţeau alaiurile de miri. Mulţi erau curioşi să afle cine a mai murit, pe cine a mai vestit preotul pentru cununie, cine s-a mai certat cu cine, cine s-a mai împăcat cu cine, când se iese la arat, când se dau pensiile, câte prosoape şi câte sarmale s-au dat la praznicul lui X sau Y şi multe altele (unele mai greu de reprodus aici din motive de la sine înţelese). Tot acolo am identificat diverse tipologii despre care nu credeam că voi scrie vreodată, dar, dacă tot am fost provocat (!), o voi face şi din raţiuni psihologice şi pedagogice, cu gândul că ne putem cunoaşte mai bine şi că putem corecta ceva în conduita noastră. În acest număr voi enumera doar câteva tipologii, urmând ca în apariţiile viitoare să insist asupra fiecăreia. Astfel, uitându-mă în jurul meu, adesea am putut identifica persoane, creştini, oameni care participau la viaţa Bisericii, pe care îi puteam numi: "formalistul", "habotnicul", "generosul", "disciplinatul", "docilul", "moralistul", "tipicarul", (mai nou) "digitalul", "comodul", "discretul" etc. Fiecare în parte afişa o serie de comportamente, gesturi, acţiuni, însoţite de un anumit tip de limbaj sau uneori garnisite cu mimici sau mişcări smerite care să dea bine în public (asemenea fariseului care se ruga în templu lângă vameş).
Dincolo de aceste considerente şi experienţe de viaţă, trebuie să înţelegem că biserica este mai mult decât o sală de întâlniri comunitare, Liturghia şi serviciile religioase (nunţi, botezuri, pomeniri etc.) nu trebuie confundate cu spectacole sau ocazii de a ne etala garderoba sau eul, nici nu trebuie să fie abordate ca momente în care facem tranzacţii sau mici înţelegeri cu Dumnezeu la modul: "Eu îţi dau atât, tu ce-mi dai?" Nu ţi se cere nimic, nu eşti constrâns sau condiţionat de ceva/cineva. Întâlnirea cu Dumnezeu în biserică şi participarea la rugăciunile liturgice presupun disponibilitate. Altfel spus, tu trebuie să dispui de timpul tău, de libertatea ta şi de conştiinţa ta. Dacă eşti cu adevărat disponibil, restul nu mai depinde de tine. Doar aşa vei simţi că poţi merge şi trăi în pace!
