La 19 martie 1937 a fost publicată enciclica Divini Redemptoris a papei Pius al XI-lea, în care condamna clar şi fără drept de apel ideologia comunistă ca fiind una antiumană şi anticreştină. Se părea la acea dată că acest pericol este departe de România, însă, după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, respectiva ideologie, adusă în "grădina Maicii Domnului" pe baionetele Armatei Roşii, a început să acapareze puterea prin Partidul Comunist, punctul culminant fiind înlăturarea monarhiei, la 30 decembrie 1947. În domeniul religios, semnul clar al opoziţiei noului regim faţă de Biserica Catolică a fost denunţarea unilaterală a Concordatului cu Sfântul Scaun, la 17 iulie 1948. Prin Legea Cultelor din 4 august acelaşi an, conform avocatului bucureştean Anton Vladimir Frollo, Guvernul României a declarat război Bisericii Catolice din România, a cărui primă victimă a fost Biserica Greco-Catolică, scoasă în afara legii la 1 decembrie 1948.

În faţa acestei furtuni, episcopul de Iaşi, bun cunoscător al realităţilor din ţările în care se aflau la putere regimuri comuniste, a luat măsuri pentru apărarea turmei sale, mai ales prin predicile ţinute în catedrala din Iaşi sau în cadrul vizitelor efectuate în Dieceza de Iaşi cu diferite ocazii. De altfel, consfinţirea Diecezei de Iaşi la Inima Neprihănită a Mariei, la 22 august 1948, a fost făcută tocmai în intenţia de a-i face pe catolicii din Moldova să reziste, prin credinţă, la încercările pricinuite de regimul comunist: "Fă ca în această eparhie să rămână mereu tare şi nezdruncinată credinţa în Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, în tine, Neprihănita şi Preasfânta, precum şi în Biserica Sfântă Catolică, împreună cu capul ei văzut, Sfântul Părinte papa".

La 28 august 1948, aflându-se la Târgu Trotuş, episcopul Durcovici i-a pus pe copii să promită că "nu ne vom lăsa de sfânta Biserică Catolică şi de conducătorul ei, papa". În acelaşi an, aflându-se la Săbăoani pentru hirotonirea unui preot, le-a spus credincioşilor adunaţi în sfântul lăcaş: "Noi, preoţii, suntem păzitorii norodului şi, dacă nu vom putea ţine norodul bine, vom ajunge să rămânem fără religie ca în alte ţări".

La 1 septembrie 1948, la Boteşti, i-a îndemnat pe credincioşi "să-şi iubească şi să-şi apere credinţa", iar pe elevii Seminarului din Hălăuceşti i-a chemat "să propage cu toată puterea credinţa în rândurile populaţiei ca să ţină aprinsă flacăra catolicismului". Pe tinerii din Faraoani, unde a fost în vizită la 29 septembrie acelaşi an, i-a sfătuit să citească literatură religioasă, spunând că există popoare care trăiesc "ca vitele, fără credinţă", referindu-se evident la ţările deja comunizate. În luna octombrie, cu ocazia administrării sacramentului Mirului în satele Săbăoani şi Pildeşti, episcopul Anton Durcovici le-a spus copiilor să nu-şi piardă credinţa, "chiar dacă bisericile vor fi închise şi noi vom muri cu toţii".

Mişcătoare, dar ancorată în realitatea dură care se impunea în România, a fost rugăciunea rostită în biserica din Focşani la 20 octombrie 1948: "Stăpâne Isuse, scapă-ne de timpurile grele şi negre în care ne-au azvârlit duşmanii Bisericii noastre, de urgia ce s-a abătut asupra ţării noastre, în care a pătruns întunericul şi desfrâul". După două zile, la Vizantea, le-a spus credincioşilor: "Poate să vă ia guvernul şi casele, şi pământul, dar să nu vă lăsaţi de credinţa lui papa Pius".

La 23 decembrie 1948, în catedrala din Iaşi, viitorul martir al Diecezei de Iaşi a spus la predica dedicată păcii că "pace nu va putea fi niciodată, decât atunci când credincioşii vor aduce măriri lui Dumnezeu", întrebându-se totodată: "Cum se poate obţine pacea, când vecinii noştri ne tulbură liniştea şi pacea sufletului?", arătând cu capul spre răsărit, adică spre Uniunea Sovietică.