În solemnitatea Neprihănita Zămislire, la 9 decembrie 2019, au fost hirotoniţi cinci diaconi în catedrala din Iaşi, prin impunerea mâinilor PS Iosif Păuleţ.
Adresându-se celor cinci candidaţi, PS Iosif le-a vorbit despre slujire ca despre principala aşteptare pe care trebuie să o aibă de la condiţia de diacon, spunându-le cu pătrundere că Isus a fost primul diacon, din moment ce nu a venit să fie slujit, ci să slujească el pe alţii.
Slujirea diaconală, a continuat episcopul, trebuie să aibă trei caracteristici: gratitudinea, gratuitatea şi bucuria. Prima caracteristică vizează recunoştinţa "pentru nespusele daruri cu care Dumnezeu" înzestrează. Ea trebuie să facă parte din "aparatul genetic" al slujitorului lui Cristos. Gratuitatea înseamnă că diaconul nu trebuie să caute titluri, onoruri sau laude atunci când îşi exercită slujirea. A treia caracteristică, bucuria, este cântată mai ales în Psalmul 100: "Slujiţi Domnului cu bucurie!", fiind expresia sufletească generală a vieţii diaconului.
Întrebaţi fiind cu privire la disponibilitatea de a sluji Bisericii, de a împlini datoriile diaconilor spre binele poporului lui Dumnezeu, de a păstra misterul credinţei şi celibatul sacru, cei cinci candidaţi au răspuns de fiecare dată: Vreau, dovedind în faţa comunităţii ecleziale că sunt conştienţi pe deplin de angajamentele definitive şi irevocabile pe care şi le asumă odată cu intrarea în prima treaptă a Preoţiei.
Noii diaconi au putut fi văzuţi slujind la altar la momentul ofertoriului, iar apoi la distribuirea sfintei Împărtăşanii. Ei îi asistă pe episcop şi pe preoţi la celebrările sacre, proclamă evanghelia şi rostesc, după caz, predica sau omilia.
În aceeaşi zi, în cadrul unei sfinte Liturghii în catedrala "Sfântul Iosif" din Bucureşti, seminaristul Ştefan Lenghen din Pârgăreşti a fost hirotonit diacon prin impunerea mâinilor PS Cornel Damian, episcop auxiliar al Arhidiecezei de Bucureşti.
* * *
Pentru Dieceza de Iaşi
• Paul Eduard Amariei (Buhonca)
• Michail Iulian Echert (Rădăuţi)
• Iulian Robert Gherghel (Tupilaţi - Parohia Nisiporeşti)
• Paul Alexandru Vîrgă (Breaza - Parohia Talpa)
Pentru Mica Operă a Divinei Providenţe "Don Orione"
• Neculai Marius Tiba (Izvoarele)