Este greu să scrii despre oamenii care au trecut deja dincolo de lumea celor vii. Tocmai de aceea nu vreau să-mi dau odihnă sufletului, pentru că nu fac nimic altceva decât o datorie sfântă.

În acest demers al meu, am beneficiat de contribuţia generoasă a trei preoţi care s-au format la "şcoala" dascălului Mihai Lucaci din Butea, care s-a născut la 9 august 1913 şi a trecut la Domnul la 19 noiembrie 1983. Este vorba despre triunghiul "tineresc" format din Anton Săboanu, Iosif Dorcu şi Eugen Lucaci.

Iată termenii în care îl vedea mult mai târziu pr. Anton Săboanu pe dascălul Mihai Lucaci, amintindu-şi de el cu mult respect şi recunoştinţă: ,,Pot spune, pe de o parte, din ceea ce vedeam atunci, că, după părintele paroh Petz, era cea mai respectată persoană din comunitate, iar, pe de altă parte, prezenţa sa zilnică la celebrările liturgice, stilul său deschis, jovial, l-au făcut să se apropie şi mai mult de oameni, să fie alături de toţi cu autoritatea pe care nu o avea nimeni în satul Butea. Situaţia materială relativ bună i-a oferit o viaţă fără griji deosebite. El a rămas deschis tuturor: pe toţi ne asculta, pe toţi ne încuraja, pe toţi ne mângâia cu un cuvânt bun sau cu o îmbărbătare. A rămas în amintirea comună ca un om excepţional, în primul rând calm în toate şi un exemplu de trăire a valorilor umane şi spirituale".

Al doilea preot care a mărturisit alte aspecte importante din viaţa dascălului Mihai este Pr. Iosif Dorcu: "Era mic de statură, cu paşii mărunţi şi fără grabă, cu un zâmbet absolut binevoitor şi amabil faţă de toţi, căci totdeauna ştia să fie pentru toţi o autoritate în sensul deplin al cuvântului. Era un excelent dascăl şi organist destoinic, putea să abordeze lucrări polifonice clasice. Urmarea era că mulţi rămâneau după sfânta Liturghie pentru a-şi delecta auzul cu diferite piese executate la orgă. Era un lucru nespus de rar, domnul dascăl cultiva şi simţul muzicii pentru cei ce iubeau cu adevărat notele muzicale.

Era rezervată tot domnului dascăl pregătirea copiilor pentru prima sfântă Împărtăşanie. Cred că sunt mulţi dintre buteni care mai ţin încă minte tonul sacadat şi cu bătăi scurte, grandios şi solemn, specific promisiunilor făcute, doi câte doi, în ziua primei Împărtăşanii - o zi cu adevărat de neuitat! Aş mai spune încă ceva: era un liturgist cu adevărat meticulos şi exact în toate, căci puţini erau în Dieceza de Iaşi asemenea lui.

În tinereţe a primit o formare foarte temeinică la Hălăuceşti, unde era, de altfel, şcoala de dascăli. Aşa se explică şi cultura sa intelectuală şi teologică fără cusur. Preotul fiind prezent mai rar printre oameni, dascălul Mihai cred că era şi un formator de opinie continuă printre sătenii din Butea. A fost şi este mereu iubit, chiar şi după moarte. Dacă aţi vedea acele liste cu numele pomenite la cimitir de către buteni, aţi putea observa că întotdeauna lumea, după numele foştilor parohi, îl scriau pe acela al dascălului Mihai. Ca o concluzie, se poate spune că la Butea nu numai ecoul vocii şi al cântărilor sale răsună până şi astăzi, dar şi urmele unui om care a lăsat o amprentă în formarea şi în conştiinţa multora".

Al treilea preot care a ţinut să relateze şi el despre dascălul Mihai a fost pr. Eugen Lucaci: "Într-adevăr, ca dascăl bisericesc stăpânea foarte bine orga şi ştia să organizeze coruri deosebit de frumoase. O făcea cu multă pasiune şi - trebuie să o spun - a fost primul care a introdus corul pe patru voci în biserica din Butea. Apoi îmi amintesc cum venea în fiecare zi la sfânta Liturghie cu cel puţin o oră înainte şi pregătea totul cu multă minuţiozitate, iar apoi se aşeza în bancă şi recita Rozariul". (va urma)