În dialog cu cititorii

• A. (e-mail). "Pentru că suntem în Advent şi se apropie foarte repede Crăciunul, vreau să ştiu mai multe despre bradul de Crăciun. Am citit numeroase informaţii pe internet, dar tot nu m-au lămurit. Pentru noi, creştinii catolici, ar fi alte variante decât cele pe care ni le pun la dispoziţie mijloacele de informare?"

Într-adevăr, internetul ne oferă foarte multe informaţii, dar depinde ce dorim să aflăm. Astfel de întrebări au mai sosit la redacţie şi redăm pentru dv. Rândurile de mai jos care au mai fost publicate în această revistă: "În sufletul omului de astăzi ar putea lua naştere credinţa că poeticul brad de Crăciun ar fi un obicei străvechi. Dar, în realitate, nu este deloc aşa. El este un simbol apărut mai târziu, în secolele XVI-XVII. Cum a ajuns bradul să aibă un rol atât de important în celebrarea Crăciunului, nu ştie însă nimeni. Există multe legende care caută să poată acoperi acest mare gol. Ceea ce sigur ştim este că acest brad îl simbolizează pe Isus Cristos, cel care este mereu viu. În acelaşi timp, aminteşte de pomul paradisului, care reprezintă principiul vieţii şi al cunoaşterii. În pruncuşorul Isus, născut în ieslea de la Betleem, avem viaţa şi cunoaşterea cu adevărat. Pomul (bradul) cel împodobit reprezintă lumea cerească, acea lume nouă care a început să ia naştere odată cu venirea lui Isus Cristos, Mesia". Aşadar, bradul de Crăciun ne poate duce cu gândul atât la cei nevoiaşi şi bolnavi care aşteaptă să facem ceva concret pentru ei, cât şi la sufletul nostru pe care trebuie să-l pregătim pentru ca pruncul Isus să se poată naşte cu adevărat în el.

• Agneza (e-mail). "Citind cazul domnului Mircea de la rubrica «Poşta redacţiei» din lunile august şi octombrie, am prins şi eu curaj în a vă scrie o frântură din trăirile mele. Fiecare dintre noi are experienţele şi suferinţele personale pe care nu le poate exprima nimănui, decât numai bunului Dumnezeu, dacă ai convingerea prezenţei sale în preajma ta... Viziunea despre Dumnezeu depinde foarte mult de cât de mari facem ochii atunci când ne dorim să-l întâlnim. Şi pentru ca această întâlnire să fie una autentică, ai de parcurs un drum, şi uneori unul sinuos. Nu doresc să-mi expun trăirile aşa, ca pe tavă, şi cineva să tragă doar concluzii, ci vreau să-mi exprim suferinţa îndoielii în credinţă care îmi dădea impresia că mă aruncă într-o prăpastie. A fost o experienţă pe care am trăit-o şi care s-a localizat în cea mai dificilă perioadă din acest an (martie-septembrie). Oare să fi turnat şi pandemia o picătură în paharul suferinţei mele? Nu pot spune nici da, nici nu, şi nici nu vreau să intru în acest subiect. Uneori suferinţele puternice reuşesc să împietrească omul, deşi acesta, în fragilitatea lui, se străduieşte să opună rezistenţă cu multă răbdare; totuşi, undeva nu este suficient de prudent şi îi scapă din vedere scopul suferinţei. Până nu demult nu mi-am pus întrebarea cea mai importantă, cred: Care este cauza suferinţei şi, mai ales, pentru cine sufăr eu? După mult zbucium şi după ce am parcurs un drum de cercetare a labirintului din mine, mi-am dat seama că Dumnezeu are un plan în care trebuie să mă sfinţesc nu numai eu, ci şi aproapele. Recunosc că nu este uşor; este extrem de dificil să pătrunzi cu mintea ta limitată un Dumnezeu infinit, iar după aceea să poţi exclama: «L-am descoperit în toată profunzimea! Sunt un om fericit!» [...]."

Vă mulţumim pentru că ne-aţi scris. Ne bucurăm că sunteţi o căutătoare de Dumnezeu, că doriţi să vă sfinţiţi şi căutaţi motivele care vă răpesc fericirea. Ne place să credem că drumul pe care aţi început să-l parcurgeţi în a-l descoperi pe Dumnezeu nu-l faceţi singură, ci însoţită de un duhovnic. Un alpinist care doreşte să cucerească piscurile cele mai înalte se antrenează mult timp şi, atunci când consideră că este pregătit, porneşte la drum încărcat cu tot echipamentul. Dorinţa dv. De a face ordine în viaţa interioară, prin noile descoperiri despre Dumnezeu, şi de a veghea cu foarte multă atenţie pentru ca să-l simţiţi pe Dumnezeu cât mai profund este, într-adevăr, grea. Aveţi grijă să nu întindeţi prea mult coarda, căci atunci descoperirea dv. Se dezacordează, iar suferinţa va fi pe măsură, adică mult mai mare. Sfântul Apostol Paul ne spune nouă ca odinioară corintenilor: "Şi, ca să nu fiu umplut de îngâmfare din cauza revelaţiilor neobişnuite, mi-a fost dat un ghimpe în trup, un înger al Satanei ca să mă pălmuiască, aşa încât să nu mă umplu de îngâmfare. De trei ori l-am rugat pentru aceasta pe Domnul să-l îndepărteze de la mine, dar el mi-a zis: «Îţi este suficient harul meu, căci puterea mea se împlineşte în slăbiciune». Aşadar, mă voi lăuda cu mai multă bucurie în slăbiciunile mele ca să locuiască în mine puterea lui Cristos" (2Cor 12,7-9).