Sub ocrotirea ta alergăm, Sfântă Născătoare de Dumnezeu.

În această situaţie dramatică, încărcată de suferinţe şi de nelinişti care se cuibăresc în lumea întreagă, ne îndreptăm spre tine, Născătoare de Dumnezeu şi Mama noastră, şi alergăm sub ocrotirea ta.

O, Fecioară Marie, îndreaptă spre noi ochii tăi cei milostivi în această pandemie de coronavirus şi întăreşte-i pe cei care sunt dezorientaţi şi plâng pentru cei dragi ai lor răposaţi, înmormântaţi uneori într-un mod care răneşte sufletul! Sprijină-i pe cei care sunt neliniştiţi pentru persoanele bolnave care, pentru a împiedica infectarea, nu pot să fie aproape! Revarsă încredere în cel care este în nelinişte pentru viitorul nesigur şi pentru consecinţele asupra economiei şi a locului de muncă!

Mamă a lui Dumnezeu şi Mama noastră, imploră pentru noi de la Dumnezeu, Tată al milostivirii, ca această încercare dură să se termine şi să revină un orizont de speranţă şi de pace! Ca la Cana, intervino la Fiul tău divin, cerându-i să întărească familiile bolnavilor şi ale victimelor şi să le deschidă inima lor la încredere.

Ocroteşte-i pe medici, pe infirmieri, personalul sanitar, pe voluntarii care în această perioadă de urgenţă sunt în linia întâi şi îşi pun viaţa în pericol pentru a salva alte vieţi! Însoţeşte truda lor eroică şi dăruieşte-le forţă, bunătate şi sănătate!

Fii alături de cei care noapte şi zi îi asistă pe bolnavi şi de preoţii care, cu grijă pastorală şi angajare evanghelică, încearcă să-i ajute şi să-i susţină pe toţi!

Sfântă Fecioară, luminează minţile bărbaţilor şi femeilor de ştiinţă, pentru ca să găsească soluţii potrivite pentru a învinge acest virus!

Asistă pe responsabilii naţiunilor, pentru ca să acţioneze cu înţelepciune, grijă şi generozitate, ajutând pe cei care duc lipsă de cele necesare vieţii, planificând soluţii sociale şi economice cu clarviziune şi cu spirit de solidaritate!

Marie Preasfântă, atinge conştiinţele pentru ca sumele uriaşe folosite pentru a mări şi a perfecţiona armamentele să fie, în schimb, destinate studiilor adecvate pentru a preveni asemenea catastrofe pe viitor!

Mamă preaiubită, fă să crească în lume sentimentul de apartenenţă la o singură şi mare familie, conştienţi de legătura care ne uneşte pe toţi, pentru ca în spirit fratern şi solidar să venim în ajutorul semenilor aflaţi în sărăcie şi mizerie! Încurajează fermitatea în credinţă, perseverenţa în slujire şi statornicia în rugăciune!

O, Marie, Mângâietoarea mâhniţilor, îmbrăţişează-i pe toţi fiii tăi suferinzi şi dobândeşte ca Dumnezeu să intervină cu mâna sa atotputernică pentru a ne elibera de această epidemie teribilă, atfel încât viaţa să-şi poată relua în seninătate cursul ei normal!

Ne încredinţăm ţie, care străluceşti pe drumul nostru ca semn de mântuire şi de speranţă, o, milostivă, o, blândă, o, dulce Fecioară Marie. Amin.