Perseverent chemării la Preoţie, după studiile seminariale la Bucureşti, începând cu anul 1906, Anton Durcovici şi-a continuat formarea preoţească şi intelectuală la Roma. Primul pas în Cetatea Eternă Anton Durcovici l-a făcut la 30 octombrie 1906, având cu sine recomandările superiorilor de la Bucureşti, în special ale rectorului Augustin Kuczka, ce scria despre viitorul episcop că avusese o conduită bună în seminarul din capitala României.
Cel dintâi an de studii la Roma a început la 4 noiembrie 1906, când s-a înscris la Academia filozofică "Sfântul Toma" pentru a-şi completa studiile de filozofie scolastică. La 20 decembrie acelaşi an, rectorul Colegiului De Propaganda Fide îi relata arhiepiscopului de Bucureşti despre studentul Durcovici: "Îmi pare un tânăr de aur, sub toate aspectele", iar în scrisoarea din 9 aprilie 1907 scria despre "scumpul" Durcovici că este "un tânăr de aur, de înaltă ţinută în toate, care dă speranţă de foarte mari reuşite".
La 8 decembrie 1907, în solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, Anton Durcovici a făcut jurământul de fidelitate faţă de Colegiul Urbanian, eveniment pe care îl cataloga, într-o scrisoare adresată arhiepiscopului Raymund Netzhammer, drept "cel mai important din timpul şederii" sale la Roma şi prin care era "repartizat pentru totdeauna clerului scumpei Dieceze de Bucureşti".
La 14 martie 1908, în bazilica "Sfântul Ioan" din Lateran, seminaristul Anton Durcovici a primit tonsura. În ultimii doi ani ai formării sale filozofice a lucrat asupra tezei de doctorat în filozofie, pe care l-a obţinut la 3 decembrie 1908 la Universitatea "Sfântul Toma de Aquino".
După finalizarea studiilor de filozofie au urmat studiile de teologie, pe care Anton Durcovici le-a desăvârşit la Universitatea Urbaniana a Congregaţiei De Propaganda Fide, unde, datorită studenţilor veniţi din toate colţurile lumii, "a cunoscut Biserica Universală" şi "a fost marcat de spiritul Bisericii Romano-Catolice", după cum scria ucenicul său Florian Müller. În această perioadă a studiilor sale s-a implicat în viaţa instituţiei, fiind şi membru al corului Colegiului Urbanian. Perioada formării romane în Colegiul Urbanian i-a adus o binemeritată faimă printre profesori şi studenţi, graţie a două calităţi de bază: stima şi încrederea. Rectorul Giovanni Bonzano, în scrisorile adresate arhiepiscopului Netzhammer, folosea pentru studentul Anton Durcovici doar calificative la superlativ.
Primul mare pas spre sfânta Preoţie a fost făcut la 25 iulie 1909, în biserica "Sfântul Apolinariu", când a primit ordinul subdiaconatului, prin care se jertfea "pentru totdeauna şi fără nicio reţinere lui Dumnezeu şi sfintei sale Biserici". Despre succesele la învăţătură ale lui Anton Durcovici vorbesc calificativele obţinute în anul de studii 1908-1909: Sfânta Scriptură - 9/9, Teologia dogmatică - 10; Despre sacramente - 10 şi Teologia morală - 9/9, şi în anul 1909-1910, ultimul său an de teologie: Sfânta Scriptură - 10, Teologia sacramentelor - 10 şi Teologia morală - 10. Încununarea anilor de pregătire teologică s-a materializat prin susţinerea doctoratului în teologie la Universitatea Urbaniana, în iunie 1910. Pe lângă cele două titluri, a mai obţinut licenţa în drept canonic la Seminarul Roman al Iezuiţilor. Neavând însă vârsta canonică necesară pentru primirea hirotonirii preoţeşti, a cerut permisiunea să rămână la Roma încă un an, fiind numit prefect la propunerea rectorului Bonzano, funcţie în care "a adus servicii valoroase Colegiului".
În sfârşit, ca încununare a anilor de formare, cu dispensă din partea papei Pius al X-lea, la 24 septembrie 1910, în bazilica "Sfântul Ioan" din Lateran, prin impunerea mâinilor cardinalului Pietro Respighi, Anton Durcovici a fost hirotonit preot, urmând ca în anul următor să revină în România.
