Cred în viaţa cea veşnică
Folosim adesea, ca urare binevoitoare, verbul "a trăi" ("Să trăieşti!", "Să trăiţi!" etc.), dându-ne seama de marele dar al vieţii. Cine nu râvneşte la "tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte"? Şi asta îndeobşte pe orizontala terestră.
Ştiind că avem un suflet nemuritor, e normal să ne preocupe verticala vieţii, cea veşnică. Dumnezeu, Fiul întrupat, ne-a oferit "busola luminoasă" în rugăciunea adresată Tatălui înainte de pătimirea şi moartea sa, acceptate din iubire faţă de oameni, ca salvare de sub tirania păcatelor: "Viaţa cea veşnică aceasta este: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe cel pe care l-ai trimis, pe Isus Cristos" (In 17,3).
Ucenicii aleşi de Isus au avut posibilitatea să cunoască cine este Învăţătorul lor din toate cele spuse de el, cuvinte care sunt duh şi viaţă, expresie a adevărului dumnezeiesc, confirmate şi de semnele minunate pe care le săvârşea. Ca un bun purtător de cuvânt al colegilor săi, Petru, luminat de Duhul Sfânt, declară: "Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu" (Mt 16,16). Jertfa crucii urmată de învierea glorioasă şi înălţarea la cer încununează opera răscumpărătoare a lui Isus. Preamărindu-l pe Tatăl prin tot ce a săvârşit cu totală şi exemplară ascultare, Isus se roagă pentru ucenicii daţi lui de către Tatăl, ca ei, asistaţi de acelaşi Duh Sfânt, să ducă vestea mântuirii la toate popoarele, în unitatea dintre ei, asemenea aceleia care există între Tatăl şi Fiul. Iar astfel, tot mai mulţi dintre fiii oamenilor vor putea deveni copii ai lui Dumnezeu, plini de har şi de adevăr, şi moştenitori ai vieţii veşnice, prin Cristos, Domnul nostru. Aşa să fie!
