"Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină" (Mt 6,22).

Vederea este unul dintre cele mai preţioase simţuri, iar îndeplinirea acestei funcţii este realizată prin intermediul ochilor. Deşi sunt organe mici, structura ochilor este foarte complexă. Pe scurt, ochiul este divizat în două segmente: anterior (include corneea, irisul şi cristalinul) şi posterior (include umoarea vitroasă, retina, coroida şi sclera).

Iată care este traseul urmat de razele de lumină prin ochi până la creier: prima dată traversează corneea - porţiunea cea mai anterioară a ochiului, care este transparentă; apoi trec prin mijlocul irisului - partea colorată a ochiului, unde se găseşte pupila - un spaţiu circular gol, pe care noi îl vedem de culoare neagră; apoi întâlnesc şi trec prin cristalin - o lentilă transparentă. Cristalinul are două roluri importante:

- primul rol este similar cu cel al corneei (şi cu cel al unei camere foto): focalizează lumina pe retină (ţesut sensibil la lumină), iar celulele cu conuri şi bastonaşe de la acest nivel o transformă în impulsuri nervoase care sunt trimise la creier.

- al doilea rol este de a acomoda ochiul în funcţie de localizarea obiectelor pe care le vedem: aproape sau departe. Pentru îndeplinirea acestui rol intervin ligamentele cristalinului şi muşchii ciliari. Astfel, când muşchii se contractă, cristalinul se curbează şi îmbunătăţeşte focalizarea pentru obiectele situate aproape; când muşchii se relaxează, cristalinul se aplatizează şi permite focalizarea obiectelor situate la distanţă.

Pentru ca retina să primească o imagine precisă, cristalinul trebuie să fie transparent. Aşa şi este în mod normal: o lentilă transparentă, alcătuită din apă şi proteine solubile în apă. Proteinele sunt organizate şi separate una de alta în aşa manieră încât păstrează cristalinul clar şi permit trecerea luminii prin el fără probleme. Însă, odată cu înaintarea în vârstă, aceste proteine se pot dezorganiza, lipindu-se unele de altele, mai întâi pe alocuri, apoi peste tot; cristalinul devine opac, iar vederea înceţoşată, cu apariţia a ceea ce numim cataractă.

Aşadar, cataracta se manifestă prin opacifierea cristalinului, care devine vizibilă prin transparenţa corneei şi prin pupilă ca o pată alb-lăptoasă. Pe măsură ce cristalinul îmbătrâneşte, masa şi grosimea cresc, dar capacitatea de acomodare scade.

De cele mai multe ori cataracta este legată de vârstă, însă există şi cataracte congenitale. Poate fi uni- sau bilaterală. Deşi nu sunt toţi perfect explicabili, este dovedit că o serie de factori de risc influenţează debutul precoce al acestei afecţiuni, fie prin afectarea proteinelor din cristalin, fie prin producerea leziunilor în epiteliul acestuia sau prin creşterea presiunii intraoculare: consumul de alcool, fumatul, expunerea prelungită la razele solare, prezenţa unor boli sistemice (ex.: diabet, hipo- şi hipertensiune arterială, insuficienţa cardiacă), traumatismele ochiului (chiar şi după ani de zile de la traumatism), unele medicamente (ex.: corticosteroizi).

Simptomul principal este scăderea vederii, care are loc în manieră progresivă şi nedureroasă. Iniţial apar senzaţia de strălucire la lumină (obiectele luminoase vor fi percepute cu un cerc strălucitor în jur), nevoia de mai multă lumină în încăpere pentru a vedea mai bine şi dificultăţi la vederea pe timpul nopţii; culorile sunt percepute mai şterse, fără contrast, uneori cu dificultăţi în deosebirea albastrului închis de negru; ulterior pot apărea imagini duble, iar vederea devine înceţoşată.

Pentru stabilirea diagnosticului, medicul oftalmolog se foloseşte atât de simptomele şi semnele pe care le prezintă pacientul, cât şi de unele teste şi instrumente specifice, prin care examinează interiorul ochiului.

Orbirea determinată de cataractă este tratabilă pe cale chirurgicală, de aceea sunt importante detectarea precoce, monitorizarea atentă şi intervenţia chirurgicală efectuată la timp. De asemenea, important este controlul factorilor de risc, care poate întârzia debutul cataractei: evitarea excesului de alcool, tutun; folosirea ochelarilor de soare cu protecţie UV şi lentile polarizate; controlul glicemiei etc.