Câtă responsabilitate înfloreşte în inimă atunci când cineva îţi spune: "Tu eşti fericirea mea!" În acea clipă se degajă o energie pe care trebuie să o gestionezi cu atâta naturaleţe - adică sinceritate! - încât să poţi alimenta inima celuilalt pentru toată viaţa. Altfel, dacă îl dezamăgeşti pe cel care îşi găseşte fericirea în tine, energia devine venin care răneşte, ba chiar ucide!
Fericirea! Ce este? Oare trebuie să fii fericit pentru a scrie despre ea? Şi dacă da, cam cât de fericit ar trebui să fii? Oare scriem şi citim despre fericire pentru că ne lipseşte sau pentru că vrem să o împărtăşim? Fericirea este ca lumina pascală care împărţită nu se micşorează, ci se intensifică: deşi flacăra este împărţită la atâţia ea nu-şi pierde nimic din strălucirea ei.
Şi totuşi, de ce uneori fericirea se evaporă atât de uşor de parcă ar fi cel mai ieftin parfum? Oare nu este ea cea mai de preţ mireasmă pentru viaţa noastră? Nu tânjim toţi spre fericire, ba chiar spre fericirea veşnică? Vrem să fim veşnic fericiţi! Ca la o sărbătoare, ca la nunta din Cana Galileii, unde a răsunat vocea celei mai sfinte dintre femei: "Nu mai au vin" (In 2,3). Cineva a observat că sunt în pericol să piardă esenţialul: fericirea. Gingaşa mamă a intervenit pentru ca omul să nu rămână fără darul lui Dumnezeu care înveseleşte inima omului (cf. Ps 104,15).
Dumnezeu - izvorul fericiri! - a dat omului capacitatea să devină izvor de fericire. Prin iubire, izvorul fericirii are un chip şi un nume pentru fiecare persoană!
Ce chip are fericirea ta? Ce anume te face fericit? Cine din jurul tău te observă când eşti "sfârşit", epuizat? Ce fel de oameni te înconjoară? Pe cine chemi la "sărbătorile" sufletului tău?
În "goana" după fericire este esenţial atât să ne înconjurăm de oameni care ştiu să ne citească semnele vieţii, să ne observe sufletul şi setea lui de fericire, cât şi să facem distincţie între esenţial şi superfluu în viaţa noastră. Fericirea trebuie să ne fie tulburată doar atunci când sunt în pericol realităţile care dau stabilitate vieţii: vocaţia (consacraţi Domnului sau dedicaţi familiei), iubirea (lui Dumnezeu şi a oamenilor) şi sănătatea (sufletului şi a trupului). Merită să ne îngrijorăm doar pentru ceea ce ne ajută să fim (veşnic!) fericiţi şi izvor de fericire!
