Îngrijirea creaţiei
Iniţiativa ecumenică "Timpul creaţiei" (1 septembrie - 4 octombrie) care invită creştinii la rugăciune şi acţiune în beneficiul planetei, "casa noastră comună", s-a aflat în centrul Mesajului pe care papa Francisc l-a transmis pentru cea de-a cincea Zi Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei. Înfiinţată de pontiful argentinian la 6 august 2015, ziua specială este marchată anual la 1 septembrie.

Cu migranţii
În duminica a 26-a din timpul liturgic de peste an, papa Francisc a prezidat sfânta Liturghie în Piaţa "Sfântul Petru" cu ocazia Zilei Mondiale a Migrantului şi a Refugiatului. În mesajul special pentru această zi, care din dispoziţia papei Francisc nu se mai marchează în a treia duminică a lunii ianuarie, ci în ultima a lunii septembrie, papa a pus accentul pe redescoperirea dimensiunii esenţiale a creştinismului. Mesajul papei Francisc pentru Ziua Mondială a Migrantului şi a Refugiatului are tema "Nu este vorba doar despre migranţi" şi a fost publicat la 27 mai.

Noi cardinali
Sâmbătă, 5 octombrie, în bazilica "Sfântul Petru", papa Francisc va prezida un consistoriu public pentru crearea de noi cardinali. Anunţat la rugăciunea "Angelus" din 1 septembrie, consistoriul din 5 octombrie măreşte cu 13 numărul prelaţilor aleşi să facă parte din Colegiul Cardinalilor. Noii cardinali sunt din Spania, Portugalia, Indonezia, Cuba, R.D. Congo, Luxemburg, Guatemala, Italia, Maroc, Canada, Marea Britanie, Lituania şi Angola.

În Tailanda şi Japonia
Sala de presă a Sfântului Scaun a anunţat călătoria apostolică a papei Francisc în Tailanda şi Japonia, între 20 şi 23, respectiv 23 şi 26 noiembrie. În Japonia, "Ţara Soarelui Răsare", papa va vizita Tokyo, Nagasaki şi Hiroshima. Programul detaliat al călătoriei apostolice va fi prezentat la o dată ulterioară.

Bisericile orientale catolice
Recenta beatificare a şapte episcopi martiri ai Bisericii Greco-Catolice din România a arătat "cât de mult vă sunt recunoscători întreaga Biserică Catolică şi succesorul lui Petru pentru mărturia de fidelitate faţă de comuniunea cu episcopul Romei", a spus papa Francisc în discursul adresat episcopilor Bisericilor orientale catolice din Europa, primiţi în audienţă la 14 septembrie, la încheierea reuniunii anuale de studiu "Misiunea ecumenică a Bisericilor orientale catolice din Europa, astăzi", începută la 12 septembrie la Roma. Printre cei prezenţi au fost şi patru episcopi greco-catolici români: PS Virgil Bercea, PS Florentin Crihălmeanu, PS Vasile Bizău şi PS Claudiu Lucian Pop.

În misiune
Ziua Mondială a Misiunilor, care va fi celebrată la 20 octombrie, este însoţită de un mesaj special al papei, care îl difuzează, prin tradiţie, în ziua de Rusalii. Anul acesta, mesajul papei are ca temă "Botezaţi şi trimişi: Biserica lui Cristos în misiune în lume". Indicând implicarea personală a mandatului misionar, care ne priveşte îndeaproape, papa Francisc a explicat în mesaj că fiecare botezat nu doar că "are", ci "este" o misiune, al cărei motor este iubirea.

Hirotonire
Diaconul Iosif Mihai a fost hirotonit preot prin impunerea mâinilor şi rugăciunea de consacrare a PS Gerardo Antonazzo, episcop de Sora-Cassino Aquinio-Pontecorvo, la Liturghia celebrată duminică, 25 august, în catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Sora (Italia). Pr. Iosif Mihai s-a născut la 13 februarie 1987, în Comăneşti şi este originar din Floreşti (BC). S-a format în Seminarul Liceal Franciscan şi Institutul Teologic Franciscan din Roman şi Colegiul Pontifical Leonian din Anagni. La 19 martie, a fost hirotonit diacon în aceeaşi catedrală. Începând din septembrie pr. Iosif este vicar în Parohia "Sfântul Petru" din Cassino.

Paroh la Tarbes-Lourdes
Pr. Iosif Dorcu a fost instalat ca paroh în Parohia Borderes sur l'Échez (lângă Tarbes, la 25 km de Lourdes), care mai are în administrare încă cinci sate: Aurensan, Bazet, Oursbelille, Lagarde şi Gayan. Liturghia de instalare, din 8 septembrie, a fost prezidată de PS Nicolas Brouwet, episcop de Tarbes-Lourdes, iar în jurul altarului bisericii parohiale "Sfântul Bartolomeu", pe lângă noul paroh, s-au mai aflat: pr. Joseph Cantounet, decan de Tarbes, pr. Iulian Ghiuzan, OFMConv., şi pr. Daniel Gal, OFMConv. (ambii originari din Moldova, dar implicaţi în pastoraţia acestei dieceze). Din partea Diecezei de Iaşi a fost pr. Petru Sescu.

Reluare
Au fost reluate de duminică, 1 septembrie, Liturghiile în limba română la Milano, prima fiind celebrată de noul responsabil cu pastoraţia românilor catolici, pr. Paul Căliman. A fost prezent şi pr. Marcel Mititelu, care a slujit această comunitate timp de 13 ani şi care de la începutul lunii octombrie va fi în Anglia pentru românii catolici din zonele Manchester şi Liverpool. Sfânta Liturghie pentru credincioşii catolici din Dieceza de Milano se celebrează în fiecare duminică din lună, la ora 11.00, în biserica "Santi Gervaso e Protaso in Santa Maria Assunta" (Via Roma, 9, Buccinasco), cu excepţia primei duminici din lună, când se celebrează la ora 11.00, în capela cimitirului din Vimodrone (Via Padana Superiore, Vimodrone).

Iaşiul campion
Este al treilea an consecutiv când preoţii Diecezei de Iaşi reuşesc să câştige "Calix Sacerdotum", campionatul naţional al clericilor catolici de ambele rituri din România. Competiţia s-a desfăşurat între 2 şi 4 septembrie la Satu Mare. Au participat opt echipe: trei ale eparhiilor greco-catolice (Oradea, Cluj-Gherla, Lugoj) şi cinci ale diecezelor romano-catolice (Alba Iulia, Iaşi, Timişoara, Oradea, Satu Mare).

Dublă noutate
În biserica "Sfântul Anton, Abate", din oraşul Schio, Italia, a avut loc duminică, 15 septembrie, deschiderea unui nou an pastoral cu prezentarea unui nou responsabil al comunităţii catolice române, pr. Sergiu Gabor, în prezenţa parohului comunităţii catolice din oraş, pr. Mariano Ronconi, concelebrând pr. Cornel Gabor, care activează de câţiva ani în comunitatea saleziană din Schio.

Pastoraţia tineretului
Comisia pentru Pastoraţia Tineretului din cadrul Conferinţei Episcopilor Catolici din România s-a reunit în sesiunea de toamnă la Băile Felix în perioada 16-18 septembrie, lucrările fiind coordonate de pr. Felix Roca. S-a vorbit despre exortaţia Christus vivit, prezentarea celui de-al XI-lea Forum Internaţional al Tinerilor (Sassone, Roma, 19-22 iunie), itinerarul pastoral al Zilelor Mondiale ale Tineretului pentru anii 2020-2022, simpozionul despre tineri (Cracovia, 2020), INTC 2021, destinatarii activităţilor, sursele de finanţare ale comisiei. Următoarea sesiune va avea loc în perioada 9-11 martie 2020, găzduită de Episcopia de Iaşi.