Să fi avut vreo nouă ani. Eram la şcoală, în clasa a III-a, într-o dimineaţă de toamnă. Abia începusem şcoala.
În primele zile, conform unui obicei nescris, nici nu prea se făcea şcoală. Şi cadrele didactice, dar şi noi, mai povesteau de prin vacanţă, ba o întâmplare, ba alta. Şi uite aşa trecea timpul!
Cum ne alergam într-o zi prin curte, aşa cum făceau cândva elevii în pauze, la un moment dat mi-a căzut din buzunar o cruciuliţă. În realitate, îmi căzuse de la gât cu vreo câteva zile înainte, dar am tot amânat să o pun înapoi. Să fiu sincer, eu nici nu am observat când am pierdut-o, dar un coleg care privea de pe margine scena, văzând, m-a atenţionat că mi-a căzut "crucea". Pun în ghilimele crucea, pentru că şi el, dacă ar fi fost posibil, ar fi purtat o cruciuliţă.
Eu nu ştiam că nu e voie să porţi o cruce la gât, nimeni nu-mi spusese!
Un alt coleg care a văzut scena a dorit să vadă îndeaproape despre ce este vorba. "Vreau să văd, vreau să văd", a spus el curios. A văzut şi apoi m-a pârât învăţătorului!
"Are o cruce, am văzut eu, i-a căzut afară, am văzut eu!", a spus colegul învăţătorului. Iar acesta, mânat parcă de o ură diabolică, a venit direct la mine şi mi-a spus să predau crucea. A luat-o, a deschis fereastra şi a aruncat-o. "Acestea nu sunt pentru voi, a continuat el, sunt pentru bătrâni, pentru cei care nu au ce face".
Întâmplarea face că a ajuns exact în mijlocul drumului. La nici câteva minute a trecut pe acolo mama mea, care se întorcea de la o soră de-a ei. A văzut crucea, a luat-o. După ce am ajuns acasă, i-am povestit ceea ce se întâmplase. La un moment dat, a scos-o din buzunar şi mi-a pus-o la gât. "E a ta, mi-a spus, păstreaz-o cu demnitate!" (Florin)
