Interviu cu Excelenţa Sa Aníbal Saldana Santamaría, episcop al Bocas del Toro (Panama)

Dieceza de Iaşi l-a avut oaspete, în perioada 26 septembrie - 2 octombrie, pe Mons. Aníbal Saldana Santamaría, episcop de Bocas del Toro (Panama), însoţit de pr. Bartolomeu Blaj, preot "fidei donum" al Diecezei de Iaşi, care slujeşte în prelatura Excelenţei Sale. Episcopul de Bocas del Toro a putut descoperi dieceza noastră vizitând diferite obiective şi participând la câteva evenimente desfăşurate în Dieceza de Iaşi. A vizitat seminariile diecezane - Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iaşi, la 1 octombrie, cu ocazia Liturghiei de deschidere a anului academic 2019-2020; Seminarul Liceal "Sfântul Iosif" din Bacău, la 2 octombrie - dar şi diferite parohii, printre care Parohia "Sfântul Mihail Arhanghelul" Săbăoani, cu ocazia celebrării hramului, la 29 septembrie. PS Aníbal s-a întâlnit şi cu PS Iosif Păuleţ, PS Aurel Percă, dar şi cu PS Petru Gherghel, discutând despre diferitele caracteristici pastorale ale diecezelor pe care le păstoresc. La finalul vizitei în dieceză, PS Aníbal a avut bunăvoinţa să răspundă la câteva întrebări pentru cititorii revistei "Lumina creştinului".

- Mai întâi, aş dori să vă întreb cine este episcopul Aníbal Saldann´a Santamaría?

Sunt un episcop panamez şi fac parte din Congregaţia Augustinienilor Reformaţi. Am fost sfinţit preot în anul 1982 şi apoi episcop prelat în anul 2008. Familia mea religioasă are o istorie îndelungată în evanghelizare în diferite zone de misiune: în Asia (Filipine); în continentul american: Brazilia, în zona Amazoniană, în Prelatura Labrea şi Marajo; în Panama, în Prelatura Teritorială Bocas del Toro; în Columbia, în Vicariatul Apostolic Trinidad.

- Sunteţi de peste zece ani la cârma Prelaturii Bocas del Toro. Descrieţi-ne, vă rugăm, viaţa Bisericii din Panama şi în prelaturii.

Ceea ce numim azi, în mod general, "prima evanghelizare", dintre anii 1492-1992, a început în Panama în primii ani ai cuceririi spaniole. În anul 1513, în timpul celui care a descoperit "Marea Sudului", Vasco Nunez de Balboa, împreună cu însoţitorii lui, printre care şi preoţi, găsim mărturia unei devoţiuni foarte dezvoltate a credinţei creştine sub protecţia sfintei Fecioare Maria, cu titlul "Santa Maria de la Antigua", care provenea de la o pictură murală de la vechea catedrală din Sevilla (Spania). În Bocas del Toro, credinţa creştină catolică are o istorie diferită. Primele mărturii sunt ale preoţilor franciscani, încă din secolul al XVII-lea, însă fără prea multe rezultate. Populaţia băştinaşă era refractară şi, uneori, violentă cu aceşti "vandali" ai puterii coloniale, care era considerată ca fiind intrusă. Abia în anul 1883, cu binecuvântarea primei capele catolice din insula Colon, în Bocas del Toro, de către episcopul din capitală, începe misiunea pastorală şi evanghelizatoare a arhipelagului şi a teritoriului continental Bocas del Toro. Din acest motiv se poate constata faptul că misiunea de evanghelizare este destul de târzie şi încă insuficientă în "teritoriul de refugiu al indienilor în cealaltă parte a munţilor" care ne separă de zona Pacificului, unde se găseşte majoritatea populaţiei panameze.

- Ne impresionează mereu modul în care Cristos, pe diferite căi, cheamă un om ca să-l urmeze. Cum s-a născut vocaţia Excelenţei Voastre?

Cred că este un proces personal în care semnele se îmbină toate în mod armonios până să fie certitudinea clară a unei vocaţii. Pentru a ajunge aici, am trăit o experienţă religioasă fundamentată în familie, o formare umană şi creştină într-un colegiu catolic, apoi procesul de discernământ în noviciat şi în timpul studiilor de filozofie şi teologie. În acelaşi timp, pot să adaug şi experienţa parohială pe care am trăit-o în grupul tinerilor. În urma tuturor acestor momente a venit şi da-ul spus definitiv lui Cristos şi abandonarea faţă de voinţa sa. Pot spune că sunt paşii oricărei vocaţii, iar vocaţia mea nu este o excepţie.

- Aţi vizitat seminarul, unde se formează viitorii preoţi. Cum credeţi că trebuie să se formeze astăzi un seminarist şi să fie apoi un preot pentru a-şi trăi cât mai bine viaţa şi misiunea preoţească?

Prima mea impresie a fost că "încă există credinţă în Israel" şi că există încă multă speranţă în Biserică. În Bisericile locale în care nu se uită rădăcinile şi identitatea, trecând şi proba persecuţiilor, vor exista în continuare vocaţii. Vizita pe care am făcut-o în Dieceza de Iaşi mi-a retrezit această certitudine că în asemenea contexte vor exista în continuare vocaţii. Fără îndoială, în seminar, unde se formează viitorii preoţi, se insistă pe formarea umană, spirituală, pastorală şi academică. La fel, şi în dieceza voastră nu poate lipsi dinamismul şi ardoarea misionară a viitorilor preoţi. Mai ales că din acest seminar sunt mulţi preoţi care au ales să meargă şi să ducă vestea cea bună până la capătul lumii. Cu o asemenea formare, în viitorii preoţi creşte conştiinţa unei slujiri în serviciul lui Cristos, "bunul păstor", şi ei nu pot rămâne străini şi indiferenţi faţă de "celelalte oiţe" care nu fac parte în acest moment din turma lui Cristos.

- V-aţi aflat în Dieceza de Iaşi, o dieceză destul de departe fizic de cea pe care o păstoriţi. Cum aţi luat decizia acestei vizite?

Motivul vizitei a fost de a cunoaşte "in situ", acasă la ei, rădăcinile şi tradiţia catolică ale celor doi preoţi fidei donum din Dieceza de Iaşi care activează la noi, în Prelatura Bocas del Toro: pr. Roberto Ştefan Vacaru, deja de trei ani în prelatură, şi pr. Bartolomeu Blaj, de patru ani în această zonă. Ei muncesc cu mult zel pastoral şi misionar, iar răspunsul credincioşilor este foarte entuziast. Dedicarea lor, modul lor de a sluji nu sunt o întâmplare, dar au în spate o Biserică locală din care provin şi, în acelaşi timp, familiile lor. Am considerat că era necesar şi corect, dar şi ca o mulţumire, să cunosc aceste locuri de unde provin ei şi astfel să valorific şi mai mult dăruirea lor şi serviciul pastoral pe care îl fac ei în Prelatura Bocas del Toro.

- Ce aspecte v-au impresionat în dieceza noastră, pe care le luaţi cu Excelenţa Voastră?

Vă mărturisesc că mă întorc acasă cu impresii pozitive. Mă gândesc că "seceta spirituală" a bătrânului continent va putea găsi un nou impuls dintr-o astfel de Biserică implicată care, în afara faptului de a menţine tradiţia sa catolică, are acest simţ al universalităţii şi misiunii, care nu se sfârşesc doar în construcţia şi conservarea Bisericii locale; dimpotrivă, ea este dispusă să-şi deschidă graniţele, unde caritatea lui Cristos, care nu cunoaşte graniţe, îmbrăţişează toate popoarele.

- În Panama activează preoţi din Dieceza de Iaşi, dar şi în alte zone de misiune sunt preoţi din dieceza noastră care îşi împlinesc slujirea ca misionari. Am încheiat luna octombrie, o lună dedicată misiunilor, iar anul acesta luna octombrie a fost, din voinţa Sfântului Părinte papa Francisc, şi o "Lună misionară extraordinară". De ce sunt importante misiunile în Biserică?

Biserica este misionară, este identitatea sa cea mai profundă. Aşa ne-au învăţat şi au practicat-o ultimii papi, începând cu sfântul papă Paul al VI-lea. Biserica există pentru a evangheliza, şi nu pentru a se stabili în această lume şi nici pentru a pretinde să construiască pe pământ cerul. Misiunea este în "ADN"-ul Bisericii Catolice, iar acest lucru trebuie să-l trăiască până şi Bisericile locale mici, formându-şi preoţii în dimensiunea misionară a ministerului preoţesc.

- În încheiere, de ce are nevoie o persoană pentru a fi misionar şi cum putem susţine ţările şi comunităţile de misiune?

În primul rând, să-l iubească pe Cristos şi Biserica sa, aşa cum este astăzi, aici şi acum. Apoi, să se formeze accentuând semnele identităţii catolice care să facă diferenţa faţă de celelalte confesiuni creştine. Împreună cu impulsul misionar, dialogul ecumenic şi mărturia credibilă a ceea ce se predică sunt elementele necesare şi importante ale celor care vor să fie misionari.