Duminică, 20 octombrie, în Ziua Mondială a Misiunilor, Alexandru Albu, Alexandru-Sergiu Robu şi Mihai Chichiriţă, seminarişti la Institutul Teologic din Iaşi, au primit mandatul misionar din partea PS Iosif Păuleţ şi vor pleca în Coasta de Fildeş şi Kenya pentru şase luni. Înainte de a porni la drum le-am adresat câteva întrebări.
- Aţi ales să vă oferiţi anul acesta activităţii misionare. Ce v-a îndemnat să faceţi această alegere?
Factorii decizionali au fost atracţia interioară pe care am simţit-o faţă de activitatea misionară şi relatările colegilor mai mari care au venit foarte entuziasmaţi din misiune. (Alexandru A.)
Această dorinţă de a merge în misiune am purtat-o mereu cu mine de-a lungul anilor de seminar. Faptul de a merge în misiune vine ca o împlinire a unei dorinţe sau, mai bine zis, a unui vis. Mereu m-au fascinat misionarii. (Al. Sergiu R.)
- Ce ştiţi despre activitatea misionară şi misionari, în general?
Principala activitate a unui misionar este aceea de a-l face cunoscut pe Isus Cristos înviat. Restul activităţilor vin în sprijinul evanghelizării. (Alexandru A.)
Despre activitatea misionară ştiu că ea are ca scop vestirea cuvântului şi ajutorarea celor aflaţi în nevoie. Mai ştiu că misionarii, atât preoţi cât şi laici, îşi dedică viaţa vestirii, chiar şi atunci când acest fapt presupune riscuri. Cred că misionarul ar trebui să fie un exemplu pentru toţi, deoarece exemplul propriei vieţi are o valoare mult mai mare în ochii oamenilor. (Mihai C.)
- Ce ştiţi despre realitatea locală a misiunilor în care veţi merge?
Am înţeles că în Djebonoua voi găsi o Biserică vie, cu credincioşi care iubesc Biserica. Credincioşii sunt foarte calzi, foarte primitori şi îl caută pe Dumnezeu în sinceritatea inimii. Am auzit că ecumenismul şi dialogul interreligios sunt la ele acasă deoarece catolicii convieţuiesc în armonie cu toţi ceilalţi oameni şi se ajută reciproc în caz de nevoie. (Al. Sergiu R.)
Ascultându-i pe colegi am aflat multe lucruri care mă vor ajuta în Kenya. Unul dintre lucrurile cele mai frumoase este faptul că oamenii din Kenya au o sete incredibilă de Dumnezeu. Aceasta reiese chiar din felul cum participă la sfânta Liturghie, din modul cum o animă. (Mihai C.)
- V-aţi propus un obiectiv anume pentru această experienţă?
Cred că toţi se vor aştepta să fim disponibili. Colaborarea este foarte importantă în îndeplinirea eficace a oricărei activităţi misionare. (Alexandru A.)
- Cu ce gânduri plecaţi în această perioadă de activitate misionară?
Plec cu mult curaj şi încredere în Dumnezeu care trimite misionari la toate popoarele. Sunt convins că voi avea multe de învăţat în urma acestei experienţe, cum ar fi bucuria trăirii credinţei, care poate nouă, europenilor, adesea ne lipseşte. (Al. Sergiu R.)
- Ce credeţi că ar aştepta Dumnezeu şi Biserica de la voi în această misiune?
Cred că Dumnezeu şi Biserica aşteaptă de la noi să ne conformăm lui Cristos, căci, dacă vom reuşi acest lucru, vom fi mulţumiţi atât noi, cât şi oamenii pe care-i vom întâlni. (Mihai C.)
- Un gând adresat cititorilor înainte de a pleca în misiune!
În primul rând, vă mulţumim că susţineţi Centrul Misionar Diecezan. Datorită susţinerii dumneavoastră, noi putem face experienţa misionară anul acesta. Vă mulţumim în numele tuturor misionarilor şi misiunilor. Dumnezeu să vă răsplătească aşa cum ştie el mai bine. Nu uitaţi să vă rugaţi pentru misiuni şi misionari! (Al. Sergiu R.)