* Dorin Teodorescu (e-mail). "Mulţumesc frumos pentru bijuteria omiletică din revista «De la răsărit până la apus» de astăzi, 7 octombrie, dedicată sfintei Fecioare Maria, Regina Rozariului. Părintele Cristian Diac rămâne acelaşi fin şi profund interpret al sfintelor taine creştine".

Vă mulţumim pentru fidelitatea cu care citiţi şi meditaţi textele din revista "De la răsărit până la apus". Vă suntem recunoscători! Dumnezeu să vă ajute!

* M. (e-mail). "Vă scriu cu mare emoţie şi nu vreau să-mi publicaţi numele, nu că aş fi laşă, dar consider că nu are importanţă. Puteţi să scrieţi dor litera M, pentru că sunt mama a patru copii, două fete şi doi băieţi. Este o diferenţă de 13 ani între băiatul cel mare şi fetiţa cea mică şi mărturisesc că nu a fost nicio problemă între «generaţii». Când cea mică a început şcoala, cel mare se pregătea să meargă la facultate... În luna septembrie am participat la deschiderea noului an şcolar pentru fetiţa cea mică. Ea a început clasa pregătitoare. A fost o mare bucurie pentru ea, dar şi pentru noi toţi din familie. Şi cum în ziua de 9 septembrie eram mai mulţi părinţi adunaţi în grupuri-grupuri, s-a iscat o neînţelegere şi o discuţie aprinsă în jurul nostru. Motivul discuţiei aprinse era fiica a doi părinţi, foarte tineri, care încercau să o integreze pe fiica lor, care avea un mic handicap, nu foarte sever, în grupul copiilor pe care ea îi cunoştea deja de la grădiniţă. Pentru copii era ceva normal să fie împreună, dar părinţii celorlalţi copii vociferau şi-şi dădeau cu părerea spunând că ar trebui dusă la o şcoală specială, că o să-i deranjeze pe copiii lor şi nu o să poată fi atenţi etc. Vă spun cu mâna pe inimă că am rămas descumpănită pe moment, dar apoi am simţit nevoia să apăr decizia părinţilor care erau încolţiţi de mai toţi. Am zis că nu e suficient că au acest necaz cu fetiţa bolnavă? De ce să mai agravăm şi noi lucrurile!? Un copil care vrea să înveţe şi este ajutat şi de părinţi acasă va învăţa oricum. A trebuit să aplanez cumva acest eveniment neplăcut. Au trecut câteva săptămâni şi chiar e bine, mulţumim lui Dumnezeu! Ştiu că o să citească mulţi din localitatea mea mărturia pe care am dat-o, dar am simţit că trebuie să fac măcar minimul pentru cel de lângă mine".

Vă felicităm pentru curajul dv. şi pentru că nu aţi ţinut cont de ceea ce gândesc cei din jur, mai ales că aţi apărat un copil bolnav şi doi părinţi cu inima sfâşiată. Vă felicităm şi pentru familia dv. frumoasă, iar Dumnezeu să vă binecuvânteze cu sănătate şi bucurii nenumărate!