În luna noiembrie românii sunt chemaţi să îşi aleagă preşedintele. Este importantă această manifestare a voinţei fiecăruia, ori de câte ori suntem chemaţi la urne, pentru ca în fruntea ţării să fie persoane oneste şi capabile şi care să promoveze într-un mod integral viaţa şi demnitatea persoanelor.
Creştinul face parte din poporul lui Dumnezeu, din Biserică, dar este şi cetăţean al unei societăţi. Şi pentru ca să îşi împlinească misiunea cât mai bine aici, pe pământ, pe lângă drepturi, el are şi unele obligaţii morale.
Chiar dacă votul nu este obligatoriu prin lege, din punct de vedere moral, pentru un creştin acesta nu este doar un drept, este şi o datorie. Pentru că el trebuie să fie implicat în "administrarea cetăţii" - tocmai ceea ce înseamnă cuvântul "politică" (în greacă, polis). Sfântul papă Paul al VI-lea a reafirmat-o cu claritate: "Politica e un mod exigent - dar nu singurul - de a trăi angajamentul creştin în slujba celorlalţi" (Octogesima adveniens, 46).
Politica îi priveşte şi pe laicii creştini, care trebuie să fie conştienţi de responsabilitatea lor în viaţa publică, mediul pe care trebuie să-l amelioreze, şi să ajute ca realităţile temporale să fie iluminate cu învăţătura evangheliei. Nu e de ajuns apoi ca un politician să se numească creştin, dacă prin viaţa şi prin faptele sale nu dovedeşte aceasta.
Românii s-au declarat creştini cu o majoritate covârşitoare şi au dreptul la exprimare. România este creştină, şi simbolul creştinătăţii, crucea lui Isus Cristos, este şi pe stema ţării, iar în imnul de stat al României intonăm: "Preoţi, cu crucea-n frunte! căci oastea e creştină, / Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt". De aceea, şi aleşii trebuie să-i reprezinte pe românii care i-au votat, nu alte interese sau ideologii impuse din afară.
E adevărat că în societatea românească poate fi simţită o stare de lehamite şi dezamăgire când e vorba de politică. PS Iosif Păuleţ amintea în mesajul său de la sfârşitul hirotonirii episcopale, din ziua de 6 august: "Eu sunt convins că, dacă toţi cei care deţinem putere, în Biserică sau în societatea civilă, am sluji cu adevărat, Biserica şi statul ar cunoaşte o înflorire uimitoare, poporul s-ar bucura nespus şi am trăi cu toţii fericiţi; altfel, decadenţa va fi evidentă. Istoria o dovedeşte din plin".
Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, într-o Notă asupra unor chestiuni privitoare la angajarea şi comportamentul catolicilor în viaţa politică din anul 2002, aminteşte câteva criterii clare pentru alegeri, favorizând cu votul nostru pe un candidat sau un partid care să se prezinte cu un program politic sau cu legi care să fie în conformitate cu credinţa şi morala: dreptul primar la viaţă, încă de la concepere şi până la sfârşitul natural; apărarea şi promovarea familiei (de evaluat cum privesc partidele sau candidaţii legile pentru uniunile civile sau căsătoriile între persoanele de acelaşi sex, ideologia "gender", adopţiile de copii de către cuplurile homosexuale, politicile în favoarea familiei etc.); garanţia libertăţii pentru părinţi în ceea ce priveşte educaţia propriilor copii (de evaluat orientările cât priveşte egalitatea şcolară, programele de educaţie "gender" etc.) (cf. n. 4-6).
În panorama politică actuală, realismul ne impune să ştim că situaţia cu privire la aceste criterii este foarte dificilă. În cultura noastră domneşte un concept de libertate absolută, care realizează acea "dictatură a relativismului" despre care vorbea papa Benedict al XVI-lea în anul 2005.
Nu rămâne decât să discernem şi să căutăm partidele şi candidaţii care se apropie mai mult de aceste valori, să mergem la urne şi să-i votăm, dar şi să ne rugăm pentru cei care ne conduc, ca să primească înţelepciunea de care au nevoie pentru a guverna pentru binele comun.
