Nimic nu e mai frumos decât o biserică plină, cu mulţi copii şi tineri, cu părinţi, cu persoane în vârstă şi cu un preot care ştie să antreneze foarte frumos comunitatea în spiritul căutării lui Dumnezeu.
O duminică era ca oricare alta, doar că de data aceasta cu un eveniment deosebit: prima sfântă Împărtăşanie. Copii frumoşi, îmbrăcaţi în mirese şi marinari, cu sufletul curat şi cu chipurile senine, gata să-l primească pe Isus, pentru care s-au pregătit, pe care l-au aşteptat şi pe care îl vor avea de acum înainte ca hrană spirituală.
La un moment dat vine şi momentul profesiunii de credinţă. Preotul care celebrează sfânta Liturghie pune prima întrebare: "Credeţi în Dumnezeu, Tatăl atotputernicul...?" De undeva din faţă, din partea dreaptă a bisericii, dintre copiii care asistau curioşi la eveniment, se aude: "Cled!" şi a continuat aşa atât timp cât au durat întrebările despre Crez.
Era o fetiţă. Să fi avut vreo 3-4 ani, cu un suflet de înger, dar cu o convingere de om matur şi care spunea atât de apăsat şi atât de tare răspunsul ei, că se auzea mult peste răspunsurile ordonate ale candidaţilor la prima sfântă Împărtăşanie.
La finalul Liturghiei am întrebat-o de unde ştie de Crez şi ce înseamnă pentru ea să vină la biserică. M-a surprins răspunzându-mi cu o întrebare: "Da' ce, dv. nu ştiţi că există Clezul?" Nu putea să-l pronunţe pe "r", ceea ce o făcea să fie foarte comică, aşa că am continuat să-i pun şi alte întrebări.
La toate a răspuns provocându-mă şi punându-mă pe mine să-mi dau răspunsuri pe care le aşteptam de la ea: "Da' ce, dv. nu-l iubiţi pe Isus? Cum, nu ştiţi că Isus s-a născut la Betleem şi a copilărit la «Nazalet»? «Tlebuie» să mai învăţaţi!" Aceasta a fost convingerea ei fermă şi ultimul sfat pe care mi l-a dat în calitate de "expertă".
