Rugăciunea inimii
"Doamne Isuse Cristoase, Fiul Dumnezeului celui viu, ai milă de mine, păcătosul!" Această rugăciune, folosită de monahii pustiului în antichitatea creştină, a rămas ca o moştenire preţioasă, la îndemâna oricui ajunge s-o cunoască, s-o mediteze şi s-o spună cât mai des. Ea se inspiră din textele Sfintei Scripturi - hrana spirituală, zilnică, îndeosebi a călugărilor. Spre exemplu, în parabola vameşului şi a fariseului, Isus evidenţiază atitudinea corectă, exemplară, plină de umilinţă a vameşului: "Dumnezeule, îndură-te de mine, păcătosul" (Lc 18,13c). Grăitoare este şi hotărârea fiului risipitor de a se întoarce la casa părintească şi primirea plină de dragoste pe care i-o face tatăl îndurător (vezi Lc 15,11-22).
Rugăciunea inimii, rostită cu toată încrederea, are ca efect convertirea, obiectiv principal al Postului Mare, realitate pe care Isus o proclamă la începutul activităţii sale evanghelizatoare: "Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!" (Mc 1,15). Sau: "Dacă nu vă convertiţi, cu toţii veţi pieri la fel" (Lc 13,5). Convertirea este necesară din cauza păcătoşeniei omului. A persevera în păcat este opera Celui Rău.
An de an, Postul Mare este timpul prielnic de purificare şi revigorare spirituală, folosind remediile care ne stau la dispoziţie: rugăciunea plină de umilinţă şi încredere, pomana şi postul împlinite cu inimă bună. Reculegerea creează climatul sufletesc necesar pentru reîmprospătarea adevărurilor de credinţă, meditarea iubirii nemărginite a lui Isus, care a îndurat chinurile răstignirii pentru salvarea noastră de moartea cea veşnică. Mulţumim, Isuse, mulţumim!
