Deşi nu este vorba de un citat... Viziunea dintotdeauna - dar sintetizată cel mai bine de Conciliul Vatican II - despre Biserică poate fi considerată un fel de imn: Fiul, trimis de Tatăl, i-a trimis la rândul său pe apostoli la toate popoarele, până la marginile pământului. Însufleţită de Duhul Rusaliilor, Biserica îndeplineşte această misiune proprie ei: vesteşte evanghelia, cheamă la mărturisirea credinţei, administrează sacramentele şi îi încorporează pe oameni în Cristos prin dragoste... Ca o mamă care îi învăluie cu iubirea ei pe proprii fii... Şi nu numai...
Avem ocazia să experimentăm această iubire la întâlnirea cu papa. Putem aprinde împreună nu un foc de tabără, cu simbolismul său, ci un adevărat focar al dragostei. E ca şi cum nucleul, cu toată centralitatea sa, ar fi la noi. Pentru un timp limitat. Dar suficient ca iubirea intrinsecă lui să ne ajungă pentru toată viaţa. Şi nu numai... Putem să-i cuprindem în această iubire pe toţi. Iar lumina unui astfel de focar să se răspândească până la marginile pământului. Fie şi prin căile de comunicare moderne. Spre slava lui Dumnezeu şi edificarea noastră... Căci este necesar să creştem mereu: în credinţă, în speranţă, în dragoste... Dar mai ales în fidelitate faţă de tot ce înseamnă Biserica, mama noastră. Cu exponentul ei cel mai în măsură: Sfântul Părinte papa.
