Papa la ZMT 2019
Programul călătoriei apostolice pe care papa Francisc o va efectua în Panama cu ocazia celei de-a 34-a Zile Mondiale a Tineretului, între 23 şi 27 ianuarie, va include două sfinte Liturghii solemne, o celebrare penitenţială, şapte discursuri publice, o vizită la preşedintele republicii, dar şi la minorii aflaţi în regim de corecţie, un prânz cu oficialităţile, dar şi cu reprezentanţii tinerilor din lumea întreagă adunaţi în Panama. Va fi prima călătorie apostolică internaţională din 2019 şi cea de-a 26-a a pontificatului. Liturghia de încheiere a ZMT va fi duminică, 27 ianuarie, în parcul "Campo San Pablo II - Metro Park".
Vizite apostolice
"Fă-mă canal al păcii tale" va fi motoul vizitei papei Francisc la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, de la 3 la 5 februarie, pentru a participa la Întâlnirea Interreligioasă Internaţională despre "Fraternitatea Umană". Modul în care toate persoanele de bunăvoinţă pot să lucreze pentru pace va fi o temă centrală a acestei călătorii. Vizita, ca aceea în Egipt, arată importanţa fundamentală pe care Sfântul Părinte o atribuie dialogului interreligios. În Emiratele Arabe Unite trăiesc circa 900.000 de catolici, muncitori imigraţi, care provin în mare parte din alte ţări din Asia, în special din Filipine şi din India.
Papa Francisc va face o călătorie apostolică în Bulgaria între 5 şi 7 mai, unde va merge în oraşele Sofia şi Rakovski, şi în fosta republică iugoslavă Macedonia în ziua de 7 mai, unde va vizita oraşul Skopje. După călătoriile în Albania (2014), Polonia (2016), Letonia, Lituania şi Estonia (2018), papa va vizita din nou ţări din Europa de Est.
Creştini persecutaţi
Raportul elaborat de Asociaţia de drept pontifical "Kirche in Not" - KIN (Ajutor Bisericii care Suferă) privind persecuţia împotriva creştinilor la nivel mondial este deosebit de sumbru, fiind în jur de 300 de milioane de creştini afectaţi. Au fost identificate 38 de ţări în care se înregistrează grave sau extreme încălcări ale libertăţii religioase, dintre acestea, 21 de ţări sunt evaluate ca fiind ţări în care creştinii sunt persecutaţi, printre care Afghanistan, Arabia Saudită, China, Coreea de Nord, India, Indonezia, Irak, Pakistan, Palestina şi Siria. În 17 ţări, creştinii sunt discriminaţi, printre care: Egipt, Federaţia Rusă, Iran, Turcia şi Ucraina. Este semnificativ cazul Indiei, unde se evidenţiază tot mai numeroase acte de violenţă în dauna minorităţilor religioase.
Fericiţi martiri
Cei 19 călugări ucişi între 1994 şi 1996, în cursul războiului civil din Algeria, au fost proclamaţi "fericiţi" sâmbătă, 8 decembrie 2018, la Orano, în Algeria. Făcând parte din opt familii călugăreşti, cei 19 martiri au ales să rămână în mijlocul oamenilor simpli, a căror viaţă plină de lipsuri şi dificultăţi o împărtăşeau, în ciuda contextului de escaladare a violenţelor şi de gravă confuzie socială. Dintre cei 19, şapte au fost călugări trapişti, asasinaţi prin decapitare, la 21 mai 1996, după ce au fost răpiţi şi sechestraţi.
Atentat în catedrală
Un om înarmat a ucis cel puţin patru persoane, în interiorul catedralei "Fecioara Neprihănitei Zămisliri" din Campinas, Brazilia, marţi, 11 decembrie. După ce a deschis focul în interiorul catedralei, bărbatul şi-a luat viaţa. El a intrat în catedrală la finalul Liturghiei celebrate de dimineaţă şi a început să tragă, a informat poliţia militară din Campinas. Pe lângă cei ucişi, cel puţin patru persoane au fost rănite în timpul atacului.
Cântăreţi români
La al 26-lea concert de Crăciun din Cetatea Vaticanului, desfăşurat sâmbătă, 15 decembrie, au participat şi doi artişti din România: maestrul Gheorghe Zamfir şi cantautorul Mihail, născut în Republica Moldova, dar care trăieşte la Cluj-Napoca de la 18 ani. Cei doi au evoluat alături de nume cunoscute pe plan muzical, din SUA, Italia, Puerto Rico, Emiratele Arabe Unite, Albania şi Spania, trei coruri (din SUA şi Italia) şi "Orchestra Universale Sinfonica Italiana". Toţi artiştii au evoluat gratuit, fondurile colectate fiind direcţionate către două proiecte umanitare: unul în Uganda, cu o iniţiativă generoasă şi exemplară pentru primirea refugiaţilor din Sudanul de Sud, şi un altul în Irak, pentru şcolarizarea copiilor din oraşul Irbil.
Inelul lui Pilat
În anul 1968, arheologul israelian Gideon Forster, lucrând asupra resturilor fortăreţei construite pe lângă Betleem de Irod cel Mare, printre miile de piese a găsit şi un inel de bronz. Doi cercetători israelieni, Shua Amurai-Stark şi Malcha Hershkovitz, cu ajutorul unui aparat fotografic special, au putut găsi pe inel imaginea unei cupe înconjurată de numele lui Pilat scris cu caractere greceşti. Pe baza informaţiilor furnizate de Iosif Flavius, dar şi de Filon, Tacitus, Suetonius, Dion Cassius şi Eusebiu, este posibilă stabilirea că Pilat şi-a desfăşurat mandatul în Iudeea între anii 26 şi 36, sau începutul lui 37, după Cristos.
Congres internaţional
Asociaţia "Familia şi Viaţa" din Roman a fost invitată la Congresul Internaţional "Frumuseţea şi grija faţă de fertilitate în misterul procreării umane", desfăşurat în zilele de 23 şi 24 noiembrie, la Roma, la Universitatea Catolică "Sacro Cuore". Au participat Maria Gherghel şi Maricica Mihaluţe, formatoare de învăţătoare de Metoda Ovulaţiei Billings în cadrul asociaţiei, şi Eugenia Dămătăr, din partea Oficiului pentru Pastoraţia Familiei. A fost adusă în atenţia auditoriului problematica enciclicei "Humanae vitae" şi valoarea acestui document astăzi, într-o lume consumistă în care, prin tot felul de mijloace, se duce o luptă acerbă contra vieţii.
Preţuirea familiilor
În solemnitatea Cristos, Regele Universului (25 noiembrie 2018), în comunităţile de români din Roma, de la San Vitale şi Grotte Celoni, soţii care au aniversat 5, 10, 15, 25, 30 sau 50 de ani de căsătorie i-au mulţumit lui Dumnezeu pentru harurile cu care i-a binecuvântat până acum şi au cerut ajutor pentru viitor. Liturghiile au fost celebrate de pr. Isidor Iacovici.
Formarea formatorilor
La Ciofliceni, între 26 şi 28 noiembrie, s-a desfăşurat primul modul al unui curs de formare a formatorilor pe tema doctrinei sociale a Bisericii Catolice, organizat de Confederaţia Caritas România, cu sprijinul Renovabis şi cooperarea Katholische Sozialwissenschaftliche Zentralstelle (KSZ) din Germania. S-a discutat despre doctrina socială catolică, angajamentul personal şi social, ecologia umană şi altele. Vor urma alte trei module, toate fiind parte ale proiectului FOCUS - program de pregătire spirituală în doctrina socială a Bisericii Catolice pentru laici şi preoţi, angajaţi şi colaboratori ai organizaţiilor catolice din România implicaţi în activităţi socio-caritabile, implementat în perioada 1 noiembrie 2018 - 31 octombrie 2020.