Centrul de Asistenţă Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta", din cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, a organizat prima ediţie a Conferinţei Regionale "Etică şi responsabilitate în activitatea de voluntariat", la 7 decembrie 2018, în aula "Fericitul Anton Durcovici" de la catedrala din Iaşi.

Conferinţa face parte din proiectul destinat voluntariatului: "Voluntar pentru Viitor - Centrul de formare al voluntarilor". Partenerii evenimentului: Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România - Sucursala Teritorială Iaşi, Universitatea "Al.I. Cuza" Iaşi cu Facultatea de Teologie Romano-Catolică şi Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, Universitatea "Petre Andrei" Iaşi cu Facultatea de Psihologie şi Asistenţă Socială şi Centrul Diecezan Caritas Iaşi împreună cu o parte a instituţiilor social-caritative din cadrul Bisericii Catolice, cu instituţii publice şi organizaţii neguvernamentale din societatea civilă au sărbătorit voluntariatul, oferindu-i valoare şi recunoaştere alături de munca plătită.

În cadrul acestei conferinţe, lectorii invitaţi - persoane din mediul academic, voluntari activi cu experienţe diverse sau persoane consacrate dedicate muncii în comunitate - au prezentat lucrări care au avut scopul de a descrie perspectiva etică a activităţii de voluntariat, fie că aceasta se desfăşoară în România, fie pe teritoriul altor state ale lumii, aici făcându-se referire la voluntariatul din Italia, Franţa, Grecia. A fost evidenţiată responsabilitatea tuturor celor implicaţi în diferite proiecte în care colaborează cu voluntari, aspectele legislative, toate acestea împletite cu mărturiile experienţelor practice ale voluntarilor activi.

Mesajul Conferinţei Regionale "Etică şi responsabilitate în activitatea de voluntariat" a fost următorul: Voluntariatul înseamnă iubire, dăruire, împărtăşire cu aproapele. Diversitatea de forme prin care o persoană se poate angaja ca voluntar reprezintă un avantaj pe care fiecare dintre noi l-am putea avea în vedere, atât pentru completarea noţiunilor teoretice primite prin intermediul şcolii, cât mai ales prin desăvârşirea noastră ca oameni.