- Aţi trăit mai mulţi ani la Roma. Ce ne puteţi spune despre această experienţă?

A fost o experienţă unică, pentru că Roma însăşi este unică. Roma este oraşul a cărui istorie nu trebuie neapărat să o citeşti din cărţi spre a o cunoaşte, pentru că ai ocazia să o descoperi pur şi simplu plimbându-te pe străzi şi admirând nenumăratele monumente antice, edificii religioase, capodopere artistice, care vorbesc de la sine despre trecutul multimilenar şi despre bogăţia culturală a acestui oraş. În plus, Roma este Cetatea Eternă, oraşul papei, centrul spiritual al creştinismului occidental. Acolo am avut ocazia să înţeleg ce înseamnă cu adevărat catolicitatea sau universalitatea Bisericii noastre. Atât în colegiul în care am locuit, cât şi la institutul la care am studiat, am avut colegi care proveneau din toată lumea: America, Africa, Asia, Australia. Este extraordinar ca, în diversitatea limbilor şi a culturilor, să experimentezi frumuseţea mărturisirii aceleiaşi credinţe.

- În această perioadă a fost vreun eveniment care v-a impresionat în mod deosebit?

Sigur, au fost chiar mai multe. Dar nu îmi este deloc greu să-l aleg pe cel mai semnificativ: durerea "despărţirii" de papa Benedict al XVI-lea şi bucuria "întâlnirii" cu papa Francisc. Am fost prezent în Piaţa "Sfântul Petru" la ambele momente, pe care le-am trăit cu o intensitate spirituală şi emoţională extraordinară. Nu voi uita niciodată cuvintele papei Benedict rostite la acea ultimă audienţă: "Biserica a avut momente de bucurie, dar şi momente grele, (...) când apele erau tulburi, vântul potrivnic, iar Domnul părea să doarmă. Eu am fost conştient mereu că în barca Bisericii stă Domnul". De asemenea, îmi voi aminti mereu prima rugăciune pe care am făcut-o pentru papa Francisc în momentul în care, printr-o plecăciune profundă, ne-a cerut ca, înainte să invoce el binecuvântarea lui Dumnezeu asupra noastră, să-i cerem noi Domnului să-l binecuvânteze.

- Ştim că la Roma aţi studiat patrologia. Ne puteţi spune mai multe despre această disciplină?

Patrologia este o disciplină teologică, o disciplină ce se ocupă cu studiul părinţilor Bisericii şi, în general, a scriitorilor bisericeşti din antichitatea creştină (grosso modo, primele şapte-opt secole ale erei creştine), cărora Biserica le recunoaşte autoritatea de mărturisitori ai dreptei credinţe. Este vorba despre o perioadă foarte importantă a Bisericii, în care s-a conturat şi definit în mare parte doctrina creştină, ca reacţie la nenumăratele provocări eretice ale vremii. Sigur, ne putem întreba ce sens mai are să citeşti sau să studiezi autori care au scris acum 15 sau 19 secole. Ce ar mai putea ei transmite omului sau lumii de astăzi? În realitate, cred că părinţii Bisericii sunt de o actualitate inimaginabilă. Papa Francisc vorbeşte foarte des despre necesitatea unei Biserici "în ieşire", capabilă să iasă pentru a putea întâlni oamenii în contextul în care trăiesc, cu problemele cu care se confruntă, pentru că numai aşa Biserica îi poate cunoaşte şi dialoga cu ei. Ei bine, exact acest lucru l-au făcut părinţii Bisericii şi cred că ne pot învăţa într-adevăr multe.

- Cum credeţi că putem redescoperi astăzi părinţii Bisericii?

Citindu-i şi studiindu-i. Dar citindu-i cu respect şi fără prejudecăţi, încercând să intrăm în lumea lor, în modul lor de a gândi şi a simţi. Doar aşa putem dialoga cu aceşti autori şi învăţa ceva de la ei. Nu este corect (şi cu atât mai puţin suficient) să ne limităm la anumite fraze sau expresii celebre din operele lor, pe care să le folosim în mod constant, conferindu-le o oarecare autoritate în contextul raţionamentelor noastre. Părinţii Bisericii merită să fie cunoscuţi bine, iar experienţa lor trebuie să fie valorizată în contextul provocărilor cu care se confruntă astăzi Biserica.

- Asupra cărui autor v-aţi oprit? De ce?

Am ales să-l studiez şi să-l cunosc mai bine pe sfântul Augustin, supranumit doctor gratiae (doctorul harului). Alegerea mea a fost motivată de rolul pe care l-a jucat acest mare sfânt în formarea mea sacerdotală. Într-adevăr, sfântul Augustin a fost un om care nu a trăit niciodată cu superficialitate şi nu s-a mulţumit cu jumătăţi de măsură. A avut momente de rătăcire morală şi intelectuală, a înfruntat deziluzii şi insuccese, a plâns şi s-a ridicat, dar nu a încetat niciodată să caute Adevărul, acel adevăr capabil să dea un sens existenţei sale şi să-i umple inima de pace şi bucurie durabilă. După ce, în sfârşit, a găsit ceea ce în profundul inimii sale a căutat mereu, avea să spună: "Ne-ai creat pentru tine, Doamne, şi neliniştită este inima noastră până când nu se va odihni în tine" (Confesiuni 1,1.5). Cred, de aceea, că sfântul Augustin are multe de spus omului de astăzi, care, fără să fi găsit încă pacea spre care tânjeşte, nu mai caută cu aceeaşi înflăcărare Adevărul, pe Dumnezeu, singurul izvor al bucuriei adevărate.

- Începând cu ziua de 1 octombrie aţi fost numit secretar episcopal. În ce constă şi ce înseamnă pentru dv. această misiune?

Ca secretar episcopal îmi desfăşor activitatea în strânsă colaborare cu episcopul diecezan şi cu ceilalţi membri ai Curiei Episcopiei de Iaşi. O bună parte din timp mi-o petrec în birou pregătind, redactând sau înregistrând diferite documente primite sau emise de către episcop. În plus, am misiunea de a gestiona şi pregăti audienţele episcopului şi de a-l însoţi la diferite celebrări sau evenimente la care participă. Ce înseamnă pentru mine această misiune? Nici mai mult nici mai puţin decât o slujire pe care încerc să o împlinesc cât mai bine. Pun în joc întreaga mea experienţă şi cunoştinţele pe care le-am dobândit pentru a fi cât mai util Bisericii noastre locale. Mă rog lui Dumnezeu să mă însoţească mereu cu harul său, pentru a-l putea sluji cu înţelepciune şi umilinţă acolo unde el îmi cere.