Auzim uneori, mai cu seamă între tineri, salutul de origine latină: "Salve!" ("Bucură-te, fii sănătos, voios!").
Am putea considera ca fiind un nou început al epopeii adevăratei bucurii trimiterea de către Dumnezeu a îngerului Gabriel la fecioara din Nazaret, Maria, cu salutul: "Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!" (Lc 1,28b). Acest salut dumnezeiesc este Buna-Vestire, mult aşteptată de oameni, când Dumnezeu (Fiul din Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită) ia fire omenească, "pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire". Epopeea prinde contur cu naşterea lui Isus la Betleem: îngerul (trimisul) Domnului spune păstorilor: "Vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul" (Lc 2,10b). Ea se desfăşoară pe tot parcursul vieţii lui Isus, în activitatea sa evanghelizatoare şi a semnelor care o însoţesc, culminând cu jertfa supremă a crucii şi învierea glorioasă de a treia zi.
"Bucuraţi-vă!" (Mt 28,9a), le spune Isus cel înviat femeilor care merg la mormântul lui, după datină. "Nu vă temeţi! Mergeţi şi daţi de ştire fraţilor mei să meargă în Galileea şi acolo mă vor vedea" (Mt 28,10). În aceeaşi zi, prima a săptămânii, seara, Isus le apare discipolilor, salutându-i de două ori prin cuvintele: "Pace vouă!", ceea ce vrea să însemne bucurie sporită. După cel de-al doilea salut, Isus suflă asupra discipolilor, spunând: "Primiţi pe Duhul Sfânt! Cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veţi ţine, vor fi ţinute" (In 20,22b-23).
După înălţarea la cer a lui Isus şi coborârea Duhului Sfânt, epopeea bucuriei este preluată în cadrul tainei mântuirii (Biserica), în mod practic, în viaţa liturgică de zi cu zi, fiecare creştin participând cu talanţii săi.
"Bucuraţi-vă mereu în Domnul! Iarăşi vă spun: bucuraţi-vă! Bunăvoinţa voastră să fie cunoscută tuturor oamenilor! ... Iar pacea lui Dumnezeu, care întrece orice închipuire, va păzi inimile şi gândurile voastre în Cristos Isus" (Fil 4,4-5a.7).
