"Să nu-ţi faci chip..." Adevăratul chip şi adevărata asemănare cu Dumnezeu au fost imprimate în om încă de la creaţie. Numai că, odată cu păcatul, au fost pierdute atât strălucirea, cât şi valoarea. Iar decăderea a adus cu sine alunecarea spre destinul celorlalte vieţuitoare: deteriorarea fizică până la dispariţie. Şi totul sub imperiul devoratorului timp.
Gerald O'Collins scrie undeva: "Naşterea lui Cristos are această semnificaţie profundă: veşnicia a venit în mijlocul nostru. Cel veşnic ne salvează din ghearele timpului care devorează totul. Nu mai suntem victime melancolice ale istoriei, ci candidaţi la veşnicie, o familie sfântă care se deplasează spre sălăşluirea sa definitivă". Iar acolo vom purta pentru totdeauna întru strălucire gloria imprimată de Dumnezeu pe chipul nostru.
Nu este vorba numai de aspiraţie. Totul a devenit posibil odată cu strălucirea gloriei lui Dumnezeu pe chipul de prunc al Fiului său născut la Betleem. Completată, desigur, cu trecerea trupului muritor spre gloria definitivă a învierii. Iată de ce, la Crăciun, nu contemplăm doar gingăşia unui chip de prunc, ci întreaga revărsare a gloriei divine, cu toată strălucirea sa, asupra fiinţei umane ce trebuie mântuită în totalitatea ei. Crâmpeiele nu ajung... Nici măcar atunci când, împreună, alcătuiesc un fel de imn. Adevărata cântare este cea cerească.... La care putem fi alăturaţi...
