Consacrarea altarului şi sfinţirea bisericii cu hramul "Regina Sfântului Rozariu", din localitatea Dancu, judeţul Iaşi, au avut loc duminică, 7 iulie, în cadrul sfintei Liturghii celebrate de PS Petru Gherghel. Au participat 25 de preoţi şi mulţi credincioşi din Dancu şi din parohiile apropiate, astfel că, după aproximativ nouă ani dedicaţi construirii bisericii, comunitatea catolică din Dancu, înfiinţată în anul 2007, a trăit - aşa cum s-a exprimat pr. paroh Iulian Tancău - "un vis împlinit: sfinţirea bisericii". Cântarea la acest eveniment a fost susţinută de corul mare al catedralei catolice din Iaşi, dirijat de pr. Ciprian Antălucă.
În cuvântul său de prezentare, pr. Iulian Tancău a ţinut să mulţumească în mod deosebit episcopilor, PS Petru Gherghel şi PS Aurel Percă, pentru toată grija din această perioadă de construire a bisericii. De asemenea, o mulţumire s-a îndreptat şi spre organizaţiile bisericeşti de ajutor din Germania şi Austria: Kirche in Not şi Renovabis.
Omilia a fost rostită de pr. Lucian Păuleţ, profesor la Seminarul din Iaşi, care a prezentat semnificaţia triplă a bisericii: loc de întâlnire cu Dumnezeu; loc de întâlnire a oamenilor şi de împărtăşire a valorilor credinţei şi moralei creştine; locul din care credincioşii, hrăniţi cu sacramente şi cu evanghelia lui Cristos, merg în lume pentru a-l purta pe Isus oamenilor din societate.
În masa altarului au fost introduse relicvele sfinţilor: Anton de Padova, Maximilian Maria Kolbe, Pius de Pietrelcina, Ioan Paul al II-lea, dar şi ale fericiţilor: Ieremia, Anton Durcovici şi Veronica Antal.
Arhitectura noii biserici este conformă cu stilul neogotic, executată după planurile arhitectului Gheorghe Hereş, lucrare dusă la desăvârşire împreună cu constructorul executant, inginerul Ioan Andrici. Biserica are 22 metri lungime, 11 metri lăţime şi 22 metri înălţime. Realizate de pr. Eugen Robu, cele şase vitralii şi un mozaic în altarul din marmură îi înfrumuseţează interiorul: două în faţă, reprezentând mâinile Tatălui ceresc care binecuvântează, şi unul care îl reprezintă pe Duhul Sfânt plutind deasupra tabernacolului. În spatele bisericii, un alt vitraliu redă Sfânta Familie, iar de o parte şi de cealaltă a acestuia sunt reprezentaţi doi îngeri.
La masa de altar, văzută din faţă, se vede în mozaic un pelican, simbol al sacrificiului lui Isus Cristos care şi-a dat sângele ca hrană şi mântuire pentru sufletele noastre. Biserica are zece arcade îmbrăcate în lemn. Calea crucii este tot din lemn, iar în partea de sus a altarului este aşezată o cruce mare, cu un corpus adus de la Baraţi. Băncile au fost primite prin intermediul Caritas Iaşi, iar ulterior au fost recondiţionate pentru spaţiul bisericii.
PS Petru Gherghel a ţinut să-şi exprime recunoştinţa faţă de pr. Iulian pentru munca pastorală şi grija de a duce la bun sfârşit lucrările de construire, acordându-i crucea comemorativă "Fericitul Anton Durcovici". "Îi mulţumim lui Dumnezeu. Mulţumim şi pr. Iulian pentru tot ce a realizat în aceşti ani, interval în care a fost şi bolnav", a spus PS Petru Gherghel, felicitându-i pe toţi pentru munca depusă.
Pr. Cristian Diac
* * *
Parohia Dancu a fost înfiinţată prin decret episcopal la 1 mai 2007, prin desprinderea de Parohia Tomeşti. Primul paroh a fost pr. Bogdan Herciu. Începând cu 1 septembrie 2009, parohul comunităţii este pr. Iulian Tancău. Parohia este alcătuită din 95 de familii, cu 203 persoane.
La început, în anul 1999, a fost improvizată o capelă. Măcinată de intemperii, fără fundaţie, fără izolaţie şi deteriorată, capela nu mai oferea condiţiile necesare unui act de cult decent şi sigur. La 13 septembrie 2011, pr. Iulian Tancău a început construirea noii biserici, care are acelaşi hram ca fosta capelă din lemn: "Regina Sfântului Rozariu".