* Gabriel (e-mail). "Tatăl meu a părăsit-o pe mama cu cinci ani în urmă. A lăsat-o pe mama să ne crească singură. Suntem patru fraţi. Vă imaginaţi ce înseamnă aceasta? Îmi vine să îl urăsc pe tata... Cât este de grav dacă îl urăsc pentru suferinţa pricinuită nouă şi mamei?"

Decât să-l urâţi pe tatăl dv. mai bine interveniţi şi sprijiniţi-vă mama. Ce sens are să cârteşti mereu fără să transmiţi un gând bun spre cel în suferinţă? Dacă un medic ar fi supărat pe bolnavul suferind şi neputincios, ce s-ar întâmpla? În familie, cel sănătos trebuie să-l întărească pe cel bolnav, cel în putere să îl ajute pe cel în nevoie şi să meargă mai departe. Nu-l urâţi pe tatăl dv. Iubirea copiilor o să-i umple mamei toate golurile adâncite de suferinţă şi se va simţi întărită în a reuşi să mergeţi împreună mai departe! Cine îl iubeşte doar pe acela de la care primeşte iubire nu împlineşte Scriptura.

* Maria (e-mail). "Deşi încerc să fiu o persoană bună, corectă, de multe ori mă năpădesc o grămadă de gânduri urâte, rele. Eu nu le doresc, dar totuşi ele vin. Cum să fac pentru a nu mai avea asemenea gânduri?"

Vă invităm să priviţi păsările care zboară pe deasupra capului. Le puteţi opri să nu treacă? Nu. Dar le puteţi împiedica să se aşeze pe capul dv.? Da. Gândurile oricum trec, sunt mii de mesaje. Aceasta trebuie să facem: să nu le lăsăm să se aşeze. Cum? Stingem mai repede televizorul, ne uităm pe internet doar la lucruri frumoase, educative; discutăm mai mult cu oamenii care gândesc şi vorbesc frumos etc. Să oprim transmisia acestor gânduri spre noi. De multe ori depinde doar de un buton. Întotdeauna gândurile rele se combat cu gânduri bune. Umpleţi-vă mintea şi inima cu gânduri bune!

* V. (Bacău). "Vă scriu aceste rânduri gândindu-mă că sunt destul de importante. Am rămas foarte marcată de gravele fapte care se petrec în unele familii, chiar şi catolice. Violenţa domestică îşi pune tot mai mult amprenta pe vieţile mamelor şi ale copiilor lor. Multe soţii trăiesc o dramă în familiile pe care şi le-au dorit fericite şi împlinite. În casa lor nu mai există înţelegere, iubire şi respect. Atunci când mirii se prezintă la altar sunt cei mai fericiţi oameni de pe faţa pământul, iar după câţiva ani parcă au uitat că trebuie să fie fericiţi şi ajung chiar la divorţ. Eu sunt o persoană modestă, fără studii, care am avut destule greutăţi, dar cu ajutorul Domnului am trecut peste toate. Nu am avut posibilităţile de acum, nici cele materiale şi nici cele spirituale, când mă gândesc că pe vremea mea nu aveam biserică în sat. În simplitatea noastră am crescut opt copii şi ne-am străduit din tot sufletul să-i educăm în frica de Dumnezeu".

Ne bucurăm că ne-aţi scris. Astfel de mesaje sunt un adevărat semnal de alarmă nu numai pentru familiile în prag de divorţ, ci şi pentru cele care duc o viaţă de familie normală. Noi toţi avem datoria să ne implicăm în a avea familii sănătoase. Este foarte grav să stăm indiferenţi şi să ducem o viaţă egoistă. Să ne spunem că nu e treaba noastră, iar ceilalţi n-au decât să se descurce! Acum, în dieceza noastră sunt multe posibilităţi de a se pregăti tinerele familii şi nu numai. În ziua de 3 august va fi la Faraoani, judeţul dv., Întâlnirea Diecezană a Familiilor, unde sunt aşteptate familiile care doresc cu adevărat să se îmbogăţească moral şi spiritual sau, de ce nu, să-i îmbogăţească şi să le împărtăşească şi altora din experienţele lor, din frumuseţea încercărilor prin care au trecut.

* E.G. (e-mail). "Citesc şi citez ca jurnalist informaţiile de pe site-ul ercis - Viaţa diecezei / Eroii din Primul Război Mondial (LXXXIX): Dărmăneşti - şi mă întreb: de ce nu spuneţi măcar o vorbă în legătură cu Cimitirul austro-ungar din Valea Uzului? Oare de ce? Poate de la dv. ar înţelege mult mai bine că problema este alta, că a existat, unde există şi acum, cimitirul ostaşilor români, la Coada Lacului, exact cu 52 de ofiţeri, cu ceilalţi soldaţi căzuţi, aşa cum documentaţi. [...] Măcar faceţi pentru soldaţii catolici morţi, trimişi totdeauna în prima linie - întrebaţi bătrânii care au mai auzit de Marele Război cum s-au întâmplat lucrurile. De ce? mă întreb. Pentru că este vorba despre catolici maghiari, din secuime, pe care ar trebui să-i ajutaţi acum cu informaţii corecte. Aţi documentat corect, de ce nu spuneţi cu voce tare [...]?"

Vă mulţumim că urmăriţi materialele postate pe site-ul ercis.ro. Este o onoare pentru noi că ne citiţi. Probabil, citind materialul despre care pomeneaţi, v-a scăpat un amănunt care era notat la început, şi anume că noi ne-am propus cu ocazia Marelui Centenar să recuperăm numele eroilor catolici din Moldova, adică din Dieceza de Iaşi. Toate numele care au fost recuperate au fost publicate într-o carte, apărută la Editura "Presa Bună": "Eroi catolici din Primul Război Mondial şi monumente dedicate lor pe teritoriul Diecezei de Iaşi". În rest, cred că dv. aveţi dreptate. Eroi sunt peste tot în cimitirele din România: români, maghiari, austrieci etc.: catolici, ortodocşi sau protestanţi. Afaceri şi corupţie există în multe locuri. Însă demersul nostru nu a fost în legătură cu aceasta.

* I.E. (Bacău). "Deşi suntem în perioada vacanţei, sunt preocupată pentru că în şcoala în care învaţă fiica mea, ora de religie catolică este la sfârşitul programului, când ea este deja obosită după şapte ore de cursuri. Sper din toată inima ca anul viitor şcolar să fie aşa cum este ora de religie ortodoxă, la mijlocul programului. E foarte greu să o conving pe fiica mea să rămână în şcoală atâtea ore".

Lucrul acesta se întâmplă, de regulă, deoarece numărul copiilor catolici din clasă/şcoală este destul de mic. Mai întâi, credem că ar trebui să discutaţi din timp cu profesorul/profesoara de religie şi să vedeţi dacă nu cumva există şi o altă oră la care ar putea participa; dacă nu, vă puteţi adresa conducerii şcolii şi solicitaţi găsirea unei soluţii mai bune. E foarte importantă participarea la ora de religie catolică, pentru că astfel fiica dv. îşi va cunoaşte mai bine propria religie, va adânci educaţia religioasă primită acasă, iar apoi îi va putea cunoaşte şi înţelege mai bine şi pe ceilalţi.