Creştinul, conştient de demnitatea dobândită prin sfântul Botez, are grijă ca aceasta să-l însoţească în pelerinajul de zi cu zi spre primăvara deplin fericită în patria cerească.

Temeiul acestei primăveri este Învierea Domnului.

Ne impresionează plăcut lumina, revitalizarea multilaterală, verdeaţa proaspătă, parfumul nuanţat al florilor, concertul simfonic al păsărilor revenite la noi după vacanţa lor de toamnă şi iarnă, găzduite acum în "hotelurile" primitoare ale parcurilor. Suntem invitaţi să ne asociem lor: "Cântaţi Domnului un cântec nou, lauda lui în adunarea credincioşilor săi!" (Ps 149,1). Comentând acest îndemn al psalmistului, sfântul Augustin, într-una din predicile sale pascale (a 34-a), adaugă: "Cântaţi cu glasul, cântaţi cu inima, cântaţi cu gura, cântaţi cu sfânta voastră conduită!" Primenirea primăvăratică din timpul Postului Mare cu terapia postului, a rugăciunii şi a faptelor de caritate îl dispune pe creştin să se bucure mereu de învierea lui Isus, ţinând seama de îndemnul sfântului apostol Paul: "Dacă aţi înviat împreună cu Cristos, căutaţi cele de sus, unde Cristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Cugetaţi la cele de sus, nu la cele de pe pământ" (Col 3,1-2). Sau: "După cum Cristos a înviat din morţi prin gloria Tatălui, la fel, şi noi să umblăm într-o viaţă nouă" (Rom 6,4b) şi "să ne iubim unii pe alţii după cum ne-a dat poruncă" (1In 3,23b). Încurajare în trăirea primăverii spirituale continue ne oferă strofa a patra din imnul ferial de la Laude, din Postul Mare: "Ziua învierii tale va fi zi de primăvară, / Tot ce zace-n întuneric va veni la viaţă iară. / Mâna ta asupra noastră totdeauna să ne fie, / Şi pe toţi ne va conduce către culmi de bucurie" (Liturgia orelor, II, p. 40).