Papa Francisc exercită misiunea de suveran pontif al Bisericii Catolice de şase ani. Colegiul cardinalilor l-a ales în această demnitate în urma conclavului din 13 martie 2013. El s-a adăugat lungii liste de papi, devenind al 265-lea urmaş al sfântului Petru, în urma retragerii lui Benedict al XVI-lea, la 28 februarie 2013.
Privind retrospectiv, oricine poate remarca - fără să trebuiască să fie catolic - activitatea apostolică masivă şi polivalentă a acestui papă în interiorul şi în afara Bisericii Catolice. Stilul pastoral simplu, atitudinea modestă şi milostivă a slujirii, umanitatea lui caldă şi accesibilă, predilecţia pentru ceea ce este periferic, neînsemnat şi sărac sunt unele dintre caracteristicile personalităţii sale, care îl fac apreciat şi iubit chiar şi de necreştini. Unele afirmaţii sau gesturi ale papei Francisc au fost percepute ca neadecvate pentru tabloul tradiţional al unui papă, fapt ce a stârnit controverse în rândul unor catolici care, nu de puţine ori, pe nedrept şi fără discernământ, l-au acuzat de nonconformism în purtare şi de lipsă de rigoare teologică în unele afirmaţii.
Privind cu ochi realişti tot ceea ce face acest papă octogenar, rămânem uimiţi de munca pastorală pe care o înregistrează agenda celor şase ani de pontificat: celebrări, întâlniri nenumărate cu diverse personalităţi ale lumii contemporane, dar şi cu oameni simpli, audienţe săptămânale, discursuri şi interviuri pe teme variate, vizite apostolice, adunări sinodale, documente scrise etc. De la el avem cel puţin trei scrieri ample de mare valoare: Evangelii gaudium (2013), unde invită la a descoperi bucuria evanghelizării în timpul nostru; Laudato si' (2015), în care vorbeşte despre grija pentru casa noastră comună care este creaţia, şi Amoris laetitia (2016), în care evidenţiază bucuria iubirii, valoarea tandreţei, importanţa legământului matrimonial, a familiei şi a valorilor ei perene.
Acest om în alb a zâmbit până acum atâtor milioane de oameni, a îmbrăţişat compătimitor atâţia suferinzi, a binecuvântat cu duioşie bebeluşii care i-au fost aduşi înainte, a vorbit cu toată sensibilitatea şi simplitatea despre valori umane şi universale, a transmis imaginea unui Dumnezeu plin de milostivire şi iubire spre care poate să-şi găsească drum orice om, s-a angajat ferm împotriva oricărui abuz în Biserică, a denunţat ceea ce este corupţie şi nedreptate socială cu o fermitate şi gravitate inconfundabile.
Până acum a întreprins 28 de călătorii apostolice internaţionale, vizitând ţări precum Filipine, Kenya, Panama, Suedia, Georgia etc., întâlnind creştini de toate confesiunile, rugându-se peste tot pentru unitate. În trei ţări preponderent musulmane: Egipt, Emiratele Arabe Unite şi Maroc, a subliniat prin vizita sa importanţa fundamentală a dialogului interreligios pentru timpul nostru, invitând la fraternitate universală în numele aceluiaşi Dumnezeu comun, Tată al tuturor.
Acest papă latinoamerican, sosit de la capătul lumii pentru a sta la cârma Bisericii Catolice, este al doilea după Ioan Paul al II-lea care va veni în ţara noastră, în perioada 31 mai - 2 iunie. Este primul papă din istorie care va vizita oraşul Iaşi, capitala istorică a Moldovei, centrul Diecezei de Iaşi. Prezenţa lui în mijlocul nostru va fi un eveniment de anvergură istorică, un moment de neşters din memoria noastră naţională şi religioasă. Acceptarea invitaţiei de a veni pentru câteva zile în "Grădina Maicii Domnului" este pentru noi o onoare şi totodată un semn de preţuire din partea Sanctităţii Sale.
Pregătindu-ne cu bucurie pentru această vizită apostolică, uniţi în rugăciune, îi cerem lui Dumnezeu să-l binecuvânteze pe Sfântul Părinte papa Francisc cu sănătate şi înţelepciune în vasta muncă pastorală. Iar nouă ne dorim "să mergem împreună" cu încredere pe căile credinţei, mereu în comuniune cu urmaşul sfântului Petru.