Hram şi lansare de carte
Lucrarea "Parohia Romano-Catolică Vatra Dornei", apărută la Editura "Presa Bună", scrisă de pr. Ieronim Budulai, a fost lansată sâmbătă, 4 august, la Vatra Dornei, la finalul sfintei Liturghii de hram. Autorul, prezent la celebrare, a dorit să scrie lucrarea ca un omagiu adus credincioşilor din Vatra Dornei, cărora le-a fost paroh trei ani (2009-2012). Textul din cele aproape 100 de pagini este însoţit de numeroase fotografii. La lansare a participat şi pr. Cornel Cadar, coordonatorul Editurii "Presa Bună". Pr. Ieronim Budulai a mai scris şi alte lucrări legate de istoria unor comunităţi catolice: Vizantea, Ciugheş, Iugani, Huşi, având în pregătire lucrări despre comunităţile Cotnari, Teţcani, Bălţaţi.
Novenă la sfânta Clara
Prin Liturghia prezidată de PS Petru Gherghel în capela mănăstirii "Sfânta Maria a Îngerilor" a Surorilor Clarise Urbaniste din Roman, în solemnitatea Sfânta Clara, la 11 august, s-a marcat încheierea novenei de pregătire la această sărbătoare. Sfânta Liturghie a hramului mănăstirii a fost prezidată de pr. Alexandru Olaru, OFMConv., asistent spiritual, la 2 august, când, la predică, pr. Augustin Patraşcu, OFMConv., a subliniat istoria şi importanţa indulgenţei voite de Francisc din Assisi. Începând din aceeaşi seară, despre "frumuseţea vieţii creştine în sfânta Clara din Assisi" a predicat pr. Claudiu Eva, SVD.
Celebrare pentru eroi
PS Petru Gherghel, însoţit de PS Aurel Percă, de un grup de preoţi şi de credincioşi, a celebrat, miercuri, 8 august, o Liturghie cu requiem pe vârful Budacu (1.859 m), din masivul cu acelaşi nume din Munţii Bistriţei, pentru eroii căzuţi în Primul Război Mondial.
Monument pentru eroi
Fiind de faţă ÎPS Ioan Robu şi PS Aurel Percă, la Pildeşti, joi, 16 august, PS Petru Gherghel a sfinţit monumentul ridicat în cinstea eroilor care şi-au jertfit viaţa pentru întregirea neamului. Pr. Alois Moraru, originar din localitate, a creionat contextul istoric, amintindu-i pe cei 29 de catolici din Pildeşti care nu s-au mai întors acasă de pe frontul Primului Război Mondial. După binecuvântarea monumentului, toţi cei prezenţi au format o procesiune spre biserica nouă, unde ÎPS Ioan Robu a prezidat Liturghia pentru toţi eroii neamului.
Campus vocaţional
Comunitatea "Sfânta Familie" a surorilor din Gherăeşti din Institutul Diecezan "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot" a găzduit în perioada 21-23 iulie campusul vocaţional "Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu" (Lc 1,30), la care au participat 12 tinere din diferite parohii ale diecezei.
Descoperiri în catedrală
Rămăşiţele pământeşti ale episcopului Iosif Salandari au fost scoase din catedrala veche şi mutate provizoriu la subsolul catedralei noi, vineri, 17 august. PS Petru Gherghel a prezidat o celebrare în care, împreună cu preoţii de la catedrală, a cântat un Requiem. Iosif Salandari, vizitator apostolic în Moldova (1864-1873), este acela care s-a ocupat în mare parte de mărirea, pictarea, înzestrarea catedralei şi aducerea la forma în care este acum. La 11 iulie a fost dat ordinul de începere a lucrărilor de restaurare a catedralei de către Grup Construcţii Est, firma care a câştigat licitaţia. Constructorii au la dispoziţie 24 de luni pentru a finaliza lucrările.
De 25 de ani
Congregaţia "Slujitoarele Iubirii Milostive" sărbătoreşte anul acesta 25 de ani de prezenţă şi slujire în Dieceza de Iaşi, 1993-2018. Celebrările jubiliare au început la 27 august, prin conferinţe despre Maica Speranţa, fondatoarea congregaţiei, prin rugăciuni, întâlniri (cu copii, tineri, persoane în vârstă şi bolnavi), şi se vor încheia la 2 septembrie, la Barticeşti, cu Liturghia la care a fost invitat PS Petru Gherghel, urmată de un moment artistic.
Jubileu de 40 de ani
În prezenţa PS László Böcskei, episcop de Oradea, pr. Ioan Ciobanu a sărbătorit jubileul de 40 de ani de preoţie la Pildeşti, localitatea sa natală, duminică, 12 august. În cadrul predicii, PS László a evidenţiat activitatea pastorală desfăşurată timp de 37 de ani de pr. Ioan Ciobanu în Dieceza de Oradea şi a făcut o incursiune biblică în tematica slujirii sacerdotale.
La 30 de ani
S-au împlinit 30 de ani de la accidentul de pe Valea Uzului în care au murit 27 de persoane (19 din Faraoani, 4 din Valea Mare şi 4 din Orbeni), în seara duminicii de 21 august 1988, după ce camionul cu remorcă în care călătoreau spre jud. Harghita s-a răsturnat în râu. Accidentul a fost muşamalizat de autorităţile din acea vreme. Duminică, 19 august, PS Aurel Percă a fost prezent în cimitirul din Faraoani la Liturghia de comemorare a decedaţilor. Pr. Augustin Bărbuţ, OCarm., unul dintre supravieţuitori, a rostit predica. Marţi, 21 august, patru preoţi au concelebrat o Liturghie de comemorare a victimelor, chiar la Valea Uzului, în zona accidentului.
Mandat misionar
În cadrul Liturghiei prezidate de PS Aurel Percă, vineri, 3 august, în biserica "Sfânta Cruce" din Bacău, pr. Cosmin-Alexandru Cimpoeşu a primit însemnele de misionar: crucea şi evanghelia. Părintele a plecat spre Coasta de Fildeş la 9 august.
Hramul catedralei
Hramul catedralei "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi a fost sărbătorit miercuri, 22 august, printr-o Liturghie prezidată de PS Petru Gherghel. La predică, pr. Cristian Diac a vorbit despre semnificaţia comemorării sfintei Fecioare Maria ca regină şi despre însemnătatea ei pentru credincioşii de azi. Au participat 20 de preoţi din Iaşi şi din împrejurimi, persoane consacrate şi numeroşi credincioşi.
Pentru familii
Printre activităţile pastorale ale Oficiului pentru Pastoraţia Familiei din luna august, se numără: Întâlnirea Diecezană a Familiilor la Nisiporeşti (4 august); curs pentru logodnici la Buruieneşti (7 august), Bacău "Sfânta Cruce" (8 august) şi Traian (11 august); lansarea cărţii "Vreau să înţeleg cu cine mă căsătoresc" la Bacău-Măgura (19 august); întâlnire cu un grup de familii la Huşi (25 august).
Pe scurt
- 9-16 iulie: Formarea metodologică pentru 26 de participanţi scoutişti, pe traseul Valea Seacă - Oneşti
- 21-29 iulie: A doua ediţie a "Cupei Murialdo", la fotbal, desfăşurată pe noul teren sintetic al Centrului Murialdo din Roman
- 23-27 iulie: Campusul itinerant la Radna şi Şumuleu-Ciuc pentru un grup format din profesori de religie şi câţiva enoriaşi ai Parohiei Izvoare - Bacău, însoţiţi de pr. Lucian Adam
- 25-29 iulie: Tabăra vincenţiană "Împreună vom fi bune mlădiţe în via Domnului", la Predeal, pentru 28 de membri vincenţieni, printre care şi participanţi din Iaşi, Tomeşti, Târgu Frumos, Adjudeni şi Roman, îndrumaţi spiritual de pr. Sergiu Gabor
- 17-19 august: Zile de reculegere pentru membri şi simpatizanţi ai Mişcării "Familiile din Nazaret" din Parohia "Sfânta Tereza" din Iaşi, la mănăstirea "Maica Unităţii" din Viişoara
- 30 august - 2 septembrie: Campusul unitar diecezan "Să colorăm viitorul!", organizat de Acţiunea Catolică la Luncani
- 16 septembrie: Sfinţirea şi consacrarea altarului bisericii "Sfânta Tereza" din Piatra Neamţ
- 18-20 septembrie: Sesiunea de toamnă a Conferinţei Episcopilor Catolici din România, la Şumuleu Ciuc.