Text: Pr. Iosif Diac
Muzică: Pr. Cristian Dumea
1. Au înflorit iar în Moldova crinii,
Grădina Maicii Domnului s-a îmbrăcat
Cu mii şi mii de flori înmiresmate,
Dar a-nflorit şi-un crin însângerat.
Ref.: "Îngeri ai Domnului, în cartea vieţii
Să scrieţi că eu sunt a lui Isus".
Frate creştin şi soră, nu uita:
când eşti rănit, ridică-te, nu renunţa!
2. Când în amurg domoală luna suie
Cu-al ei covor de stele dinainte,
Te-ntorci de la vecernie smerită
Şi-nvârţi în mâini rozariul Maicii Sfinte.
3. Tu meditai la mirele-ndurării,
Cât e de dulce-n sufletul nevinovat
Şi-n aerul curat al înserării,
Isus, chiar el, din cer, te-a-ncununat.
4. Şi-a pus pe cap coroană de martiră
Şi te-a-mbrăcat cum în grădină-s crinii;
Ajută-ne pe toţi să fim mai vrednici,
Să-naintăm pe căile luminii!
5. Eşti franciscană-n Ordinul al Treilea
O, Veronica, sfânta curăţiei!
Când şi pe noi ne va-ncerca durerea,
Condu-ne către poarta veşniciei!
6. Şi când în valea lacrimilor grele,
Mă voi simţi zdrobit şi-n chin pe-acest pământ,
Să-l rogi pe Tatăl îndurării mele
Să-mi dea şi mie harul să fiu sfânt!