Episcopii de ambele rituri ai Bisericii Catolice din România, reuniţi la Şumuleu Ciuc în sesiune plenară de toamnă a Conferinţei Episcopilor din România (18-20 septembrie), salută plini de speranţă decizia de declanşare a referendumului ce va avea loc în zilele de 6 şi 7 octombrie pentru revizuirea Constituţiei României.

Episcopii îi îndeamnă pe "preoţii şi credincioşii catolici din România şi pe toţi oamenii de bunăvoinţă" să susţină "modificarea articolului 48 din Constituţie prin prezenţa la vot în ziua referendumului". De asemenea, îi îndeamnă călduros pe toţi să facă cunoscut acest eveniment acasă, la muncă, în grupurile de prieteni şi cunoscuţi, şi, ca formă de apostolat, să promoveze participarea la vot.

Iniţiativa demarată încă din anul 2015 de Coaliţia pentru Familie, din care fac parte şi Asociaţia Familiilor Catolice "Vladimir Ghika" şi Acţiunea Catolică din România, de a înlocui actuala formulare a articolului 48, alineatul 1 din Constituţie: "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi", cu formularea: "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor", îşi propune să înlăture orice echivoc cu privire la termenul "soţi", precizând că numai uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie se poate constitui în căsătorie.