Orice copil care a fost ministrant are amintiri frumoase de la binecuvântarea caselor sau a mormintelor, dincolo de Liturghiile frumoase la care a participat, ajutându-l pe părintele la altar.
Ceea ce nu pot uita erau colacii de pe morminte cu ocazia binecuvântării acestora. Ştiu că mai fiecare familie avea unul sau mai mulţi colaci pe care îi binecuvânta, după care fie îi lua acasă, fie îi oferea părintelui. De obicei, colacii pe care îi primea părintele intra în misiunea noastră, ca ministranţi, să-i ducem la parohie.
Evident că prima întrebare pe care ne-o puneam era: Când mănâncă părintele atâţia colaci? Însă nu mică ne-a fost surpriza când am aflat că, de fapt, nu-i mânca, ci îi trimitea la seminar.
Ajunşi la parohie, am şi întrebat-o pe sora cum se poate face ca cineva să meargă la seminar. După ce ne-a explicat pe îndelete cum se face şi care ar fi cerinţele, pentru că eram mai mulţi ministranţi, din acea zi ne-am hotărât să mergem şi noi.
Am început o "campanie" de conştientizare a misiunii nobile pe care o aveam ca ministranţi şi, în acelaşi timp, o "studiere" atentă a gesturilor preoţilor din parohie. Trebuia să fim ca ei şi aceasta ne ambiţiona să participăm la fiecare Liturghie, să ne împărtăşim, să recităm rugăciunea Rozariului înainte şi, pe cât posibil, să citim şi lecturile.
Când a venit vremea examenului la seminar, din ministranţii care ne propusesem am mers doar doi, iar din ei, doar eu întâlnesc şi astăzi în unele comunităţi colacul pe mormânt...
