O dată la două luni aveţi posibilitatea de a câştiga un premiu. Trebuie doar să răspundeţi corect la întrebarea de mai jos. Răspunsul poate fi găsit în articolele din numărul trecut al revistei. Se acordă două premii prin tragere la sorţi. Trimiteţi prin poştă pe adresa de la pag. 2, prin fax: 0232/211527 sau prin e-mail: [email protected] răspunsul, adresa dv. completă şi numărul de telefon. Participă la concurs răspunsurile care vor ajunge la redacţie până la 15 decembrie. Numele câştigătorilor se vor anunţa în revista din luna ianuarie 2019.

Întrebarea

Cum a caracterizat-o papa Francisc pe fericita Veronica Antal, într-o audienţă generală?

Premiul

Calendarul "Cinci pâini de orz" 2019

Formatul mic, caseta şi datele din Agenda liturgică 2019, o scurtă meditaţie zilnică inspirată din lecturile citite în ziua respectivă, timpurile liturgice, solemnităţile, sărbătorile, comemorările obligatorii, sfinţii zilei, toate aceste detalii recomandă acest calendar la îndemâna oricărui credincios.

Câştigătorii din septembrie

Au fost primite o scrisoare şi 13 mesaje e-mail. În urma tragerii la sorţi au câştigat: Lucica Maria Şfanţar (Poiana Micului) şi Marcel Romencu (Rădăuţi), care vor primi cartea Fericita Veronica Antal, crin însângerat.