Creşte numărul catolicilor

Conform datelor furnizate de Anuarul pontifical 2017 coroborate cu cele din Annuarium statisticum Ecclesiae 2015, numărul catolicilor botezaţi la nivel mondial înregistrează o creştere de 1%, aşa încât el se ridică la 1.300 de milioane. Aceasta înseamnă 17,7% din populaţia globului. Această informaţie, precum şi statisticile referitoare la diferite continente şi structuri personale în Biserică au în vedere schimbările înregistrate la nivel global în perioada 2010-2015.

Astfel, Africa a cunoscut o creştere de 19,4%, ajungând la 222 de milioane de catolici. Spre deosebire de ea, în Europa se constată o oarecare stabilitate a numărului de catolici în raport cu anul 2010. Faţă de anul 2014 se admite totuşi o scădere de 0,21%, astfel încât actualmente se atinge o cotă de aproximativ 288 de milioane de catolici pe întregul continent european.

În America se verifică o creştere semnificativă a numărului catolicilor, până la 6,7%. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Asia, unde creşterea ajunge la 9,1%. Trebuie însă precizat că aceste procente sunt direct proporţionale cu creşterea demografică înregistrată în aceste ultime două zone ale lumii. Oceania are o populaţie de 38,7 milioane de oameni. Din acest total, 26,36% sunt catolici, adică 10,2 milioane, şi înregistrează faţă de anul precedent o creştere de 0,24%.

Aşa cum s-a menţionat mai sus, aceste numere sau dinamici, cum le numeşte Anuarul, sunt stabilite şi în funcţie de evoluţia demografică existentă pe fiecare continent. În Africa tendinţa este spre creştere, în timp ce în Asia şi Oceania ea este reţinută. Distribuţia pe cele cinci continente la fiecare 100 de locuitori ar fi următoarea: în Asia: 3,2 catolici; în America: 63,7; în Africa: 19,4; în Europa: 39,9; iar în Oceania: 26,4. Date fiind aceste statistici, America rămâne continentul unde trăiesc 49% dintre catolicii botezaţi din lume.

La nivel de ţări, Brazilia se situează în topul celor mai catolice ţări din lume, numărând 172,2 milioane de catolici, adică 26,4% din totalul catolicilor de pe întregul continent american. Ea este urmată - pentru a le menţiona pe următoarele patru - de Mexic (110,9 milioane), Filipine (83,6 milioane), SUA (72,3 milioane) şi Italia (58 de milioane).

Cu privire la structurile personale, există 5.304 episcopi (în creştere cu 3,9%), 415.656 de preoţi (cu 0,83% mai mult decât în anul 2010) şi 45.255 de diaconi permanenţi (în creştere cu 14,4% faţă de anul 2010).