Principesa Maria
Alteţa Sa Regală principesa Maria a vizitat Episcopia de Iaşi, având o întâlnire cu PS Petru Gherghel, în Vinerea Sfântă, 30 martie. PS Petru i-a prezentat palatul episcopal şi galeria picturilor episcopilor, insistând asupra imaginii fericitului episcop Anton Durcovici. S-a amintit şi despre diferitele vizite ale monarhilor români la Episcopie. Principesa şi delegaţia, din care a făcut parte şi doamna senator Iulia Scântei, au vizitat apoi cele două catedrale.
Monografie
În comuna Săuceşti, rezultată prin comasarea în ultimul secol a unor comune învecinate (Şerbeşti, Schineni, Săuceşti), există o populaţie de etnie română şi confesiune romano-catolică, la care face referire recenta lucrare "Monografia comunei Săuceşti de pe Siretul mijlociu", scrisă de Ioan şi Elena Ungureanu şi publicată la Editura "Magic Print", având 724 p. În cap. XI, "Viaţa ecleziastică. Bisericile şi confesiunile religioase", p. 313-330, autorii relatează despre aşezările cu populaţie romano-catolică şi datele ctitorilor bisericilor, fondarea Parohiei Schineni, foşti şi contemporani slujitori ai bisericilor catolice.
Decret episcopal
Amintind de catolicii care au luat parte la războiul pentru reîntregirea neamului ca jertfă pusă la temelia Marii Uniri, ştiind că mulţi dintre oştenii catolici nu s-au mai întors în mijlocul familiilor, PS Petru Gherghel a dat, la 20 aprilie, un decret prin care cere ca "în zilele de 10 mai (Înălţarea Domnului), 27 iunie ("Ziua Diecezei") şi 1 decembrie (Centenarul Marii Uniri) în toate bisericile de pe teritoriul Diecezei de Iaşi să fie celebrat un Requiem solemn cu participarea cât mai multor credincioşi, a autorităţilor locale şi îndeosebi a copiilor şi tinerilor ca ei să continue să aducă mereu cinstire înaintaşilor noştri".
"Vatră jertfelnică"
"Gherăeşti - vatră jertfelnică a României (1918-2018)" a fost tema simpozionului desfăşurat la Gherăeşti, sâmbătă, 21 aprilie, în contextul manifestărilor din cadrul anului centenar al Unirii de la 1918. La simpozion a participat şi PS Petru Gherghel. Pe lângă scurte cuvântări susţinute de către invitaţi, au fost cântece interpretate de Corala "Flori de Măr" din Râşca - Suceava, proiecţia a două filme găsite în arhivă de Asociaţia "Cultul Eroilor", înmânări de diplome din partea Consiliului Local Gherăeşti şi un scurt moment artistic prezentat de copiii din localitate.
Tabere Kolping
Pentru al patrulea an consecutiv, la casa Kolping din Ploscuţeni a avut loc tabăra de muncă pentru tinerii din Asociaţia Kolping Moldova, în perioada 5-9 aprilie. Au participat 8 tineri din Oituz şi 20 de tineri din Ploscuţeni. La Oituz a fost organizată la 14 aprilie o altă tabără de muncă, participând membri din localitate şi din Ploscuţeni.
Reînnoiri de voturi
Trei surori din Institutul "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot" au spus încă o dată "da"-ul lor lui Cristos, prin profesiunea simplă a sfaturilor evanghelice, în cadrul unei sfinte Liturghii care a fost celebrată de PS Petru Gherghel, duminică, 15 aprilie, în biserica din Gherăeşti. Surorile Veronica Dogaru (Galbeni) şi Angela Ilieş (Luizi-Călugăra) au reînnoit voturile pentru un an, iar Bianca Rotaru (Nicoreşti) a reînnoit voturile pentru trei ani. Pentru acest moment surorile s-au pregătit prin zile de formare ţinute de pr. Lucian Horlescu, OFMConv şi exerciţii spirituale ţinute de pr. Marius Vătămănelu, OFMConv, în Casa "Sfânta Familie" din Gherăeşti, în perioada 8-15 aprilie.
Un nou site
Comunitatea "Iosefinii lui Murialdo" din Roman a deschis site-ul www.murialdo.euu.ro, pentru toţi aceia care doresc să afle cât mai multe despre carisma iosefină, informaţii despre activităţile desfăşurate, materiale complete ale temelor de la "Verile împreună" (pot fi chiar descărcate) şi multe alte noutăţi în spiritul evanghelic prezent şi în viaţa sfântului Leonard Murialdo, care spunea: "Să fim pentru fiecare tânăr şi copil un prieten, un frate şi un tată".
Pentru familii
Printre activităţile pastorale ale Oficiului pentru Pastoraţia Familiei din luna aprilie, se numără: "Zilele familiei" la Cittŕ di Castello (IT) (6-8 aprilie); pregătirea comunităţii din Nisiporeşti în vederea Întâlnirii Diecezane a Familiilor şi întâlnirea cu un grup de familii la Surorile "Compania Maicii Domnului", din aceeaşi comunitate (15 aprilie); lansarea cărţii "Când inima se roagă", la Pildeşti (12 aprilie); iar la Traian, întâlnire cu familiile: "Cu familia la Emaus" (21-22 aprilie).
Pelerinaj jubiliar
S-a stabilit programul pelerinajului jubiliar cu relicvele fericitului Ieremia, la împlinirea a 10 ani de la întoarcerea în ţară a acestuia: 17 mai - Valea Mică; 18 mai - Bacău "Fericitul Ieremia"; 19-20 mai - Bacău "Sfântul Nicolae"; 20 mai - Roman "Fericitul Ieremia"; 21 mai - Iaşi "Adormirea Maicii Domnului"; 22 mai - Tomeşti; 23 mai - Piatra Neamţ "Sfântul Iosif Muncitorul"; 24 mai - Suceava; 25 mai - Roman "Isus, Bunul Păstor"; 26 mai - Oituz; 27 mai - Oneşti, sanctuar, ora 9.30, încheierea pelerinajului. Celebrările vor avea loc după-amiaza, după programul fiecărei parohii. Alte eventuale cereri pot fi adresate pr. Ubaldo Oliviero, OFMCap (tel. 0751/694779).
www.cateheze.ro
A fost lansat în luna martie site-ul www.cateheze.ro al Oficiului pentru Cateheză din cadrul Episcopiei de Iaşi. Site-ul oferă o navigare simplă şi intuitivă, cu trăsături creştine specifice prezentate pe pagina principală: logoul "Credo" însufleţit de cruce, vechiul altar de jertfă din catedrala "Adormirea Maicii Domnului" şi mozaicul ce o reprezintă pe sfânta Fecioară Maria. "Pentru Episcopia Catolică de Iaşi este important să publicăm on-line teme clare şi actuale despre cateheză, oferind cititorilor posibilitatea de a se informa cu privire la activităţile noastre şi de a avea acces la crezul care ne animă", a precizat PS Aurel Percă, în prezentarea acestui nou site.
Administrarea Mirului
După analizarea opţiunilor exprimate din partea diferitelor parohii, publicăm programul administrării tainei sfântului Mir în anul 2018: 20 mai - Iaşi "Sfântul Anton"; 21 mai - Adjudeni; 26 mai - Fălticeni; 27 mai - Bacău "Sfântul Nicolae"; 9 iunie - Vaslui; 10 iunie - Târgu Frumos; 16 iunie - Oituz; 17 iunie - Buruieneşti; 23 iunie - Roman "Inima Neprihănită a Mariei"; 30 iunie - Traian (NT); 1 iulie - Cireşoaia; 7 iulie - Nicoreşti; 8 iulie - Chetriş; 14 iulie - Slănic-Moldova; 15 iulie - Rotunda; 21 iulie - Răchiteni; 23 iulie - Ciucani; 28 iulie - Baraţi; 29 iulie - Huşi "Naşterea Sfintei Fecioare Maria"; 5 august - Valea Mare; 6 august - Izvoarele (IS); 11 august - Barticeşti; 12 august - Huşi "Sfântul Anton"; 18 august - Valea Seacă; 19 august - Lilieci; 25 august - Faraoani; 26 august - Ferăstrău; 1 septembrie - Călugăreni; 2 septembrie - Poiana (Negri); 8 septembrie - Dochia; 9 septembrie - Cacica; 15 septembrie - Mogoşeşti-Siret; 22 septembrie - Stufu; 23 septembrie - Răducăneni; 29 septembrie - Văleni; 30 septembrie - Oneşti "Sfânta Tereza"; 7 octombrie - Podu Iloaiei - Sprânceana; 27 decembrie - Pleşa.
Pe scurt
- 15 martie: Conferinţa "Fericitul Anton Durcovici, pelerinul milostivirii lui Dumnezeu - între Austria, Italia şi România", organizată la Roman de Fundaţia "Anton Durcovici", invitaţi fiind ing. Eduard Lisacoschi, pr. Fabian Doboş şi regizorul Ion Coşa
- 17 martie: Exerciţii spirituale pentru 80 de adolescenţi din 13 localităţi, la Institutul "Don Calabria" din Răcăciuni
- 25-28 martie: Misiuni populare în Parohia Traian (NT), cu tema "Biserica şi Euharistia", meditaţiile fiind ţinute de pr. prof. Ciprian Bejan-Piser
- 27 martie: Medalie de aur acordată PS Petru Gherghel de Mihai Chirica, primar al Iaşiului, la deschiderea oficială a Simpozionului "Centenarul Unirii Basarabiei cu România" la sediul Primăriei Iaşi
- 3 aprilie: Vizită pastorală a PS Petru Gherghel în Parohia Gherăeştii Noi
- 4-11 aprilie: Exerciţii spirituale pentru 19 surori din Congregaţia "Surorile Franciscane Misionare de Assisi", la Valea Mare, predicator fiind pr. Cristian Clopoţel, OFMConv.
- 5-7 aprilie: Exerciţii spirituale pentru tinere, la mănăstirea surorilor benedictine din Siret
- 5-8 aprilie: Exerciţii spirituale pentru cercetaşi din Pildeşti, Adjudeni şi Coman, la Mănăstirea "Cavanis" din Paşcani, îndrumător spiritual fiind pr. Antonio-Elcio Alexio
- 9 aprilie: Întâlnirea naţională de primăvară a terezinelor, la Institutul Teologic din Iaşi, cu tema "În lume, aspirând la sfinţenie şi perfecţiune", Liturghia fiind prezidată de PS Petru Gherghel
- 10 aprilie: Sărbătoarea Jocului, organizată de Acţiunea Catolică pentru 220 de copii din mai multe parohii din dieceză, la Bacău, în Parohia "Sfântul Nicolae"
- 14 aprilie: Zi de formare pentru lectori şi animatorii cântului liturgic din Decanatul de Iaşi, în aula Anton Durcovici din catedrala ieşeană
- 14 aprilie: Zi de formare, pentru 150 de tineri din Acţiunea Catolică, la Bacău (Parohia "Sfântul Nicolae") şi Pildeşti
- 22 aprilie: Întâlnire formativă a persoanelor consacrate din Dieceza de Iaşi, la Institutul Teologic Franciscan din Roman
- 30 aprilie - 2 mai: Conferinţa Episcopilor din România la Blaj
- 8 mai: Hramul sanctuarului "Fericitul Ieremia" din Oneşti, Liturghia va fi prezidată de PS Petru Gherghel.