"Eu sunt pâinea vieţii [...] Dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi în veci" (In 6,48.51b).
Pentru a răspunde râvnei cu care mulţimile alergau să-i asculte cuvintele, să obţină vindecarea de boli, eliberarea de duhurile necurate, Isus a săvârşit şi gestul divin al "înmulţirii pâinilor", relatat de sfinţii evanghelişti. "Mi-e milă de mulţime - le spune ucenicilor - pentru că stau cu mine de trei zile şi nu au ce să mănânce" (Mt 15,32a).
Sfântul apostol şi evanghelist Ioan dedică acestui gest divin cel mai lung capitol din evanghelia care îi poartă numele, al şaselea (65 dintre cele 71 de versete), capitol intitulat: "Isus, pâinea vieţii".
Cei care au mâncat pe săturate din pâinea binecuvântată şi-au dat seama că autorul gestului divin este o persoană deosebită: "Cu adevărat, acesta este profetul care vine în lume" (v. 14b). Entuziasmul mulţimii putea foarte uşor să provoace ample mişcări de mase în favoarea "profetului", ceea ce i-ar fi compromis misiunea, având în vedere contextul politic (dominaţia romană). Isus evită primejdia şi se retrage. Descoperit, le explică perspectiva pâinii necesare vieţii spirituale, trupul său oferit ca hrană, din iubire, dătătoare de viaţă veşnică tuturor celor care vor crede în el (discursul despre pâinea vieţii, versetele 32-59). Aproape toţi ascultătorii cuvintelor spuse de Isus nu înţeleg, nu sunt receptivi, pleacă. Dezamăgit, Învăţătorul se adresează celor doisprezece ucenici: "Nu cumva vreţi să plecaţi şi voi?" Simon Petru, luminat de Dumnezeu, răspunde: "Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice, iar noi am crezut şi am cunoscut că tu eşti sfântul lui Dumnezeu!" (v. 67-69).
Da, sfinte Petre, suntem şi noi de acord cu tine. Suntem recunoscători lui Isus pentru ceea ce a săvârşit la Cina cea de Taină, lăsându-ne trupul şi sângele său spre viaţa veşnică fericită, poruncind preoţilor să-i perpetueze gestul de-a lungul timpului.
