Dragă tânără, dragă tânăr,
Continuăm să vorbim despre vocaţie. Este un lucru atât de serios, care nu poate fi epuizat în câteva cuvinte, deoarece este lucrarea minunată a lui Dumnezeu cu viaţa ta şi cu viaţa fiecăruia dintre noi. Ai nevoie să descoperi ceea ce Dumnezeu ţi-a pregătit din veşnicie, să înţelegi ce paşi şi în ce direcţie trebuie să îi faci, să construieşti pas cu pas fericirea ta! Sper ca aceste rânduri să te ajute să te gândeşti la viaţa ta în termeni de vocaţie, să conştientizezi că Cineva te cheamă! Este modul prin care să iei viaţa ta în serios şi să îi dai valoare, adevărata valoare. Este alegerea de a nu te mulţumi cu jumătăţi de măsură şi de a ieşi din mediocritate. Poate nu îţi place acest cuvânt sau ceea ce semnifică, însă asta se întâmplă cu cel care nu ia viaţa în serios şi merge la voia întâmplării. Nu o spun eu, ci a spus-o chiar papa Francisc în cateheza din ziua de 13 iunie: "Aş vrea să spun, în special tinerilor: cel mai rău duşman al nostru nu sunt problemele concrete, oricât ar fi de serioase şi dramatice: pericolul cel mai mare al vieţii este un spirit rău de adaptare care nu este blândeţe sau umilinţă, ci mediocritate, meschinărie. Un tânăr mediocru este un tânăr cu viitor sau nu? Nu! Rămâne acolo, nu creşte, nu va avea succes". Îmi doresc foarte mult ca tu să nu fii un tânăr mediocru, să nu te mulţumeşti cu puţin şi să nu te sperii de ideea de a ţinti mereu mai sus!
Îţi aminteşti că în scrisorile precedente ţi-am spus că, atunci când Dumnezeu iubeşte, cheamă, iar omul, când se lasă iubit, răspunde. Un alt mare adevăr, despre care am vorbit, este acela că viaţa este un bun primit, care prin natura sa tinde să fie un bun dăruit. Ţi-am vorbit până acum de chemarea la viaţă, de chemarea la iubire şi de chemarea la credinţă. Pe acestea se construieşte drumul alegerii stării de viaţă. Mai simplu spus, această expresie se referă la răspunsul dat lui Dumnezeu prin alegerea vieţii laice (în special a căsătoriei), a vieţii consacrate (călugăr sau călugăriţă) sau a vieţii de preoţie. În sfârşit, vei spune, vorbim de lucruri mai concrete! Era necesar să parcurgem drumul până aici pentru a înţelege bine cum stau lucrurile! Aşadar, e vorba despre vocaţia de laic, vocaţia de călugăr sau călugăriţă şi vocaţia de preot. Este evident că în Biserică marea majoritate a persoanelor au vocaţia laică. În cadrul acesteia Domnul cheamă persoane la viaţa de căsătorie, dar şi la angajamente serioase în ceea ce priveşte educaţia, politica, implicarea socială etc. Tot la fel Domnul cheamă multe persoane să devină călugări sau călugăriţe sau să devină preoţi. Mai multe vocaţii care realizează visul lui Dumnezeu! Este ca o simfonie a chemărilor!
O chemare specială îţi este adresată şi ţie! Dacă eşti un băiat, cred că te grăbeşti să gândeşti astfel: "Să mă fac preot sau călugăr? Nu e de mine!" Dacă eşti o fată, probabil îţi spui astfel: "Nici gând să devin o călugăriţă! Doar nu am înnebunit!" Poate te linişteşte gândul că eşti chemat sau chemată la viaţa de căsătorie! Adevărul este că, de fapt, există o mare frică de a alege, şi cred că de această frică nu scapi nici tu. Am dreptate? Poate nu ar fi rău ca data viitoare să vorbim tocmai despre acest lucru: frica de a alege. Până atunci îţi doresc ca în orice moment din viaţa ta să alegi ceea ce este bun şi frumos şi să răspândeşti în jurul tău lumina prezenţei lui Dumnezeu!
