Preotul este acel om de care oamenii au nevoie; el este darul lui Dumnezeu pentru om. Pentru Dumnezeu, preotul este omul ales, chemat la o misiune specială, aceea de a fi mijlocitor între om şi Dumnezeu.
Dacă ar fi să se descrie pe sine, cele mai potrivite cuvinte pe care le-ar putea folosi ar fi cele ale sfântului Augustin: Dacă nu mă întrebi, ştiu, dar dacă mă întrebi, nu ştiu.
Primul sentiment pe care îl încearcă preotul în faţa măreţiei misterului pe care îl trăieşte este nevrednicia. Cu toate acestea, mâinile lui nu încetează să îl aducă pe Cristos pe sfântul altar pentru om. Tocmai de aceea ele trebuie curăţate mereu, chiar cu lacrimi, căci îl poartă în căuşul palmelor pe mielul lui Dumnezeu.
Preotul găseşte curajul de a merge zilnic pe urmele lui Isus în dialogul său cu Dumnezeu, cu oamenii şi cu confraţii preoţi. În momentele de singurătate şi de oboseală, rugăciunea şi fraternitatea îl vor revigora. Astfel, prin comunicare sfântă, preot - Dumnezeu, preot - confraţi, sunt atenuate două mari pericole din viaţa preotului: oboseala şi singurătatea.
Preotul este sfânt şi fragil în acelaşi timp, fapt care îl face pe papa emerit Benedict al XVI-lea să exprime: Să ne sprijinim unii pe alţii, pentru că suntem sprijiniţi de Cristos!
