Nepotul reginei

Istorioară morală de Iosif Spillmann

Traducere de Mons. Mihai Robu

(continuare din numărul trecut)

Sărmanul paj stătea în mijlocul curtenilor, în faţa reginei şi a lui Ioscimon, ca un miel nevinovat în mijlocul lupilor. În zadar încercă să-şi ridice mâinile legate ca să ceară iertare; ochii lui plini de lacrimi cereau în zadar milă. Când voi să se apere, Ioscimon îl lovi peste obraz cu pumnul, încât îi ţâşni sângele pe gură şi pe nas.

- Cum? - strigă prinţul - vrei să spui că mama e mincinoasă? Unde e Radiku? Unde sunt vergile lui de bambus? Veniţi încoace!... Faceţi loc!... Aici, în faţa reginei, să primească băieţaşul porţia lui de vergi.

Călăul înaintă şi îl culcă pe băiat cu faţa la pământ. După aceea, el şi ajutorul lui luară câte o vargă mlădioasă de bambus în mână şi se uitară la Ioscimon, aşteptând semnalul ca să înceapă biciuirea crudă.

- Staţi o clipă! - strigă regina. Băiete, ca să vezi cât sunt de bună, îţi voi ierta pedeapsa dacă te lepezi de credinţa străină şi vei jertfi zeilor noştri.

- Mai bine mor! - spuse Ştefan.

- Atunci cel puţin execută pe loc porunca mea şi adu-mi vulpea sfântă!

- Nu pot!

- Daţi-i! - strigară Ioscimon şi regina. Vergile de bambus începură să joace pe spinarea băiatului. Nu se auzea decât foşnetul vergilor prin aer şi gemetele înăbuşite ale băiatului, care se zvârcolea de durere, dar în acelaşi timp se ruga lui Dumnezeu să-l întărească şi să-i dea statornicie. El se gândea şi la patronul său, sfântul Ştefan; atunci izvorî din inima lui şi se auzi de pe buzele lui o rugă pentru chinuitorii săi: "Doamne, iartă-i, că nu ştiu ce fac!", se ruga băiatul. Călăii se opriră fără să vrea şi se uitară la regină.

- Vrei să aduci vulpea lui Inari? - întrebă aceasta.

Băiatul scutură numai din cap şi continuă să se roage. Vergile începură a curge din nou şi nu conteniră până nu amuţi geamătul şi ruga martirului.

- Îl veţi omorî în bătaie! - îndrăzni, în sfârşit, să spună unul dintre funcţionarii de la curte.

- Nu-ţi face griji, se preface numai - răspunse nemilosul Ioscimon. Dar pentru azi e destul; mâine, când îşi va veni în fire, am să pun să-l răstignească. Până atunci duceţi-l în închisoarea soldaţilor şi luaţi seama să nu ne scape din mâini. De mult ar fi trebuit să fie răstigniţi câţiva dintre ei sau fripţi pe grătar; căci sunt nişte răi şi trădători de neam. Tatăl meu se poartă prea blând cu aceşti nemernici; dar noi doi, mamă, le vom veni de hac! La închisoare cu el!

Călăii duseră afară pe băiat leşinat, pe jumătate mort, iar martorii acestei scene se împrăştiară cu sentimente diferite.

7. Vânătoarea

Pe când Ştefan zăcea leşinat în închisoarea întunecoasă pe un mănunchi de paie de orez, Sikatora rătăcea vesel şi voios prin păduri şi prin munţi în compania suitei regale de vânătoare. Ziua începuse cu vânătoarea cu şoimii. Acest fel de vânătoare e obişnuit şi iubit chiar şi azi în Japonia, după cum fusese în Europa în Evul Mediu. Ba chiar în secolul al XVI-lea era mai răspândit, căci principii şi nobilii erau anume instruiţi să vâneze cu şoimii. Există chiar în limba japoneză o lucrare în 72 de volume despre creşterea şoimilor şi vânătoarea cu ei.

Vânătorii merseră mai întâi la un lac, al cărui mal era acoperit cu stuf înalt; de obicei se aflau acolo numeroase păsări de baltă. Regele Sivan, oaspetele său Sikatondono, Sikatora şi nobilii de la curte se opriră călare la marginea unei pădurici; între ei şi stufiş se întindea o luncă lată, unde avea să se facă vânătoarea îndată ce hăitaşii, care veneau în luntre de pe malul opus, ar fi speriat păsările.

- Fiţi gata - spuse regele. Când luntrele vor ajunge la marginea stufului, se va da semnalul.

Domnii luară din mâinile servitorilor şoimii şi-i aşezară pe mâna stângă. Păsările îşi înfipseră ghearele în mănuşile de piele şi dădeau nerăbdătoare din cap, care era acoperit cu o scufie fină. Şoimul lui Sikatora era deosebit de frumos şi mândru; îşi scutura nerăbdător penele roşiatice, vărgate cu dungi negre.

- Ei, Buz - spuse prinţul, netezindu-i penele de la ceafă - auzi cum ţipă, fluieră, măcăie şi strigă în tufiş? E un bâtlan, nu-i o pradă vrednică de tine! Trebuie să-ţi alegi o pasăre mândră, regească. Auzi raţele sălbatice? Lasă-le în pace! Dar ascultă!... nu era oare un ibis? Ia seama la pasărea cu capul roşu, cu moţul alb şi cu ciocul violet lung şi încovoiat!

Acum se ridicară în zbor câteva raţe sălbatice şi trecură cu gâturile întinse peste luncă şi pădure, îndreptându-se către un alt lac mai îndepărtat. Îndată după aceea se auzi dinspre lac un şuierat lung.

- Hăitaşii sunt la locul lor - spuse Sivan. Acum, Sikatora, dă-mi o dovadă de iscusinţa ta! La aceste cuvinte, el suflă într-un mic corn de argint şi nu dispăruse încă ecoul când se auzi un zgomot asurzitor dinspre lac. În acelaşi timp, pătrunseră hăitaşii cu câini slobozi în partea dreaptă şi stângă în stufiş, făcând un zgomot infernal. Un stol întreg de păsări se ridică în aer cu ţipete speriate. Nu ştiau încotro să-şi îndrepte zborul; se părea că vor să treacă peste capetele hăitaşilor şi să apuce spre lac. Însă luntraşii scoaseră ţipete pătrunzătoare şi loviră cu vâslele suprafaţa apei, încât păsările se întoarseră înapoi şi apucară drumul peste luncă şi pădure, pe unde trecuseră raţele sălbatice.

(va urma)