"Ce nume i s-a dat Mântuitorului? În Matei îngerul îi spune lui Iosif: «Îi vei pune numele Isus» (Mt 1,21); apoi Matei spune că s-a împlinit o profeţie care, printre altele, spune: «Îi vor pune numele Emanuel». Cine i-a dat numele lui Isus? În Matei 1,21 este notat că Iosif, în Luca 1,31 i se spune Mariei: «Şi-l vei numi Isus»".

Conform cuvintelor îngerului din Mt 1,20-21: "Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale", Iosif are o misiune dublă: să o ia pe Maria ca pe soţie a sa şi să dea paternitate legală fiului care se va naşte. În primul caz, justificarea este dată de revelarea cu privire la originea divină a fiului Mariei. În cazul paternităţii legale - "îi vei pune numele" - motivarea vine din revelarea numelui "Isus", în care este rezumată misiunea lui salvifică: "Căci el va mântui poporul său de păcatele sale". Originea divină a lui Isus şi misiunea lui mântuitoare sunt condensate în numele Isus, care vine din ebraicul yehoshua, "Domnul mântuieşte" sau "Domnul este mântuirea". Această explicaţie corespunde aşteptărilor mesianice din ambientul evreu al timpului. În felul acesta se înţelege apelativul pe care i-l dă îngerul lui Iosif "fiul lui David". Luând-o pe Maria, care aşteaptă un fiu de origine divină, ca soţie, el trebuie să-i dea copilului acea paternitate legală care îi garantează statutul istoric de a fi din descendenţa lui David. Este mesajul pe care textul îl transmite cititorului cu privire la adevărata identitate a lui Isus: mântuitorul de origine divină care împlineşte aşteptările mesianice. Citarea versetului din Isaia revelează înţelegerea unităţii istorico-salvifice a planului lui Dumnezeu: ceea ce a fost vestit în mod profetic în Vechiul Testament se împlineşte în Isus Cristos. Sfântul Matei adaptează în mod liber textul profetic. Modificarea cea mai importantă este pluralul verbului "îi vor pune numele" şi traducerea numelui "Emanuel", care înseamnă: "Dumnezeu-cu-noi". Subiectul subînţeles al verbului este "noi", poporul lui Dumnezeu - în care intră şi Maria, din Lc 1,31 -, popor care va mărturisi prezenţa salvifică definitivă a lui Dumnezeu mântuitorul în Isus cu titlul profetic şi mesianic "Emanuel" - "Dumnezeu-cu-noi". De menţionat că întreaga evanghelie se încheie cu promisiunea lui Isus: "Şi iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii!".