În perioadele 27 august 1916 - 27 noiembrie 1917 şi 9-11 noiembrie 1918, România a participat efectiv la Primul Război Mondial. Continuăm să ne întrebăm şi în acest număr (aşa cum a fost în numărul din februarie 2017) ce a însemnat acest război pentru catolicii din Moldova, oferind un cadru general.

La început, tinerii catolici chemaţi sub arme au fost concentraţi mai ales în regimentele celor două centre Roman şi Bacău. Pr. Anton Gabor avea să scrie la sfârşitul anului 1918: "Au dat dovadă de patriotism şi au distrus orice bănuială că ei nu şi-ar iubi ţara pe care o locuiesc încă dinaintea înfiinţării Principatelor Române. Conlucrând prin eroismul lor şi prin jertfirea vieţii la formarea României Mari, care va cuprinde în sânul ei aproape 4 milioane de catolici, şi-au câştigat dreptul pentru ai lor ca absolut în toate să fie puşi pe picior egal cu toţi ceilalţi cetăţeni ai ţării".

Ulderic Cipolloni, administrator apostolic al Diecezei de Iaşi, i-a chemat pe toţi să contribuie la apărarea ţării. A cerut preoţilor şi credincioşilor din Moldova să se roage pentru terminarea războiului şi instaurarea păcii în lume. A organizat mai multe colecte de hrană şi îmbrăcăminte pentru cei de pe front.

Mulţi preoţi, nefiind consideraţi români, au fost arestaţi. Ei au fost internaţi la Huşi, Bârlad, în Ialomiţa sau au fost ţinuţi în temniţele de la Bacău, Iaşi, Piatra Neamţ, Roman. Au fost arestaţi chiar şi o parte din preoţii indigeni, iar altora li s-a interzis să meargă în alte localităţi, cum ar fi filialele parohiilor, dacă nu aveau aprobare specială.

Din cauza suspiciunii, nu au fost aprobaţi preoţi militari catolici. Când lagărele erau aglomerate şi mureau mulţi din cauza bolilor, s-au solicitat preoţi confesori. Administratorul apostolic de atunci a numit patru preoţi.

Au fost rechiziţionate clădiri, căruţe, cai şi boi. Seminariile din Iaşi şi din Hălăuceşti, precum şi o parte din clădirile "Notre Dame de Sion" din Iaşi au devenit spitale militare sau sedii ale armatei. Clădirile "Notre Dame de Sion" şi parohia din Galaţi, precum şi cele din Horleşti şi Săbăoani au fost puse un timp sub sechestru şi sigilate.

Mai multe biserici, precum cea din Oituz (Grozeşti), Nicoreşti, Vatra Dornei, Focşani, au fost afectate sau distruse în totalitate. Unele dintre biserici au fost transformate în cizmării (Ciugheş) sau depozite.

Războiul a însemnat catolici morţi pe câmpul de luptă, răniţi, infirmi, prizonieri, văduve şi orfani. Printre cei care au murit îngrijindu-i pe bolnavi se numără seminariştii infirmieri: Petru Baciu din Mogoşeşti-Siret şi Carmil Iacob din Răchiteni. Preotul francez Arthur Dennetiere (37 de ani), lazarist, a fost "răpus tot la spitalul Galata de tifos exantematic". Sora Elisabeta Pucci din Congregaţia "Sfântul Vincenţiu de Paul" a murit în spitalul din clădirile "Notre Dame de Sion".

Pr. Ulderic Cipolloni, locţiitor de episcop, a orânduit ca la 9 iulie 1918 să se celebreze în toate bisericile parohiale un requiem solemn pentru odihna celor căzuţi pe câmpul de luptă. De asemenea, a lăudat iniţiativa unor parohi din jud. Roman care au hotărât să ridice monumente în onoarea eroilor căzuţi din satele respective.

Pentru uşurarea suferinţelor aduse de război, în anul 1917 s-a deschis un orfelinat catolic la Hălăuceşti, iar altul la Huşi, în anul 1918.