(continuare din numărul trecut)

Istorioară morală de Iosif Spillmann

Traducere de Mons. Mihai Robu

Prinţul Sebastian şi pajul bănuiau lupta ce se dădea în inima lui şi se rugau pentru el; atunci harul dumnezeiesc îl copleşi, iar el era decis să asculte de glasul ceresc. "În locul pălăriei de Şogun - coroana de spini", îşi şopti el. Păşi înainte, îngenunche, sărută mâna regelui şi voi să-i declare că şi el e creştin. Dar Sivan nu-l lăsă să vorbească.

- Mai târziu - spuse el, acum n-am timp să ascult mulţumirea ta ori greutăţile tale. Pajul mai stă legat. Dezlegaţi-l! Chiar dacă a greşit prin încăpăţânare, şi-a primit pedeapsa cu vârf şi îndesat. Eşti liber şi de acum înainte vei fi în rândul pajilor mei.

Ştefan fu dezlegat. El privi sus la crucea care acum era înroşită de ultimele raze ale soarelui şi spuse cu lacrimi în ochi:

- Trebuie să-ţi mulţumesc, o rege, şi totuşi n-aş putea spune că mi-ai făcut un bine. Încă puţine clipe şi sângele meu ar fi curs pentru Cristos, iar sufletul meu s-ar fi înălţat de pe cruce în slava cerească.

10. Două serbări

Au trecut patru săptămâni. Pajul Ştefan îşi ceruse demisia sa de la rege şi fusese primit deocamdată de către părintele Cabrai în numărul cateheţilor; mai târziu, după ce avea să se vindece complet de loviturile crunte, urma să fie primit în noviciatul Societăţii lui Isus. Ioscimon fusese exilat de către tatăl său într-un castel singuratic, unde era tratat ca prizonier; în schimb, căuta mângâiere şi mai mult în băutură. Prinţul Sebastian se retrase din nou de la curtea tatălui său. În timpul acesta nu se afla alt prinţ în palatul Usuki afară de Sikatora, pe care toată lumea îl linguşea ca pe moştenitorul tronului. Degeaba declarase el, chiar a doua zi, că vrea să devină creştin. Sivan zâmbi numai şi-i spuse că înţelegea acest lucru după scena de ieri; o inimă tânără se entuziasmează uşor, şi aceşti visători străini au ceva contagios; de asemenea, că Sikatora ar fi acum prea tulburat pentru a putea lua o decizie aşa de însemnată; să nu-i mai vorbească despre această afacere până nu va fi trecut anul. Regele nu mai voi să audă nimic şi se îngriji ca prinţul să n-aibă vreme a se ocupa prea mult cu visurile sale.

Sikatondono se purtă cu totul altfel când auzi planul lui Sikatora. Se înfurie peste măsură şi-l ameninţă pe prinţ cu moartea ori cu închisoare pe viaţă, dacă ar cuteza să facă acest pas şi să-şi compromită în chip ruşinos tot viitorul. În acelaşi timp, trimise la părintele Cabrai un sol care să-i spună că, de va îndrăzni să-l instruiască pe Sikatora în legea creştină ori să-l primească în rândurile creştinilor, să se ferească atunci de mânia sa princiară, ce-l va zdrobi atât pe el, cât şi pe toată comunitatea creştină.

A trebuit să intervină regele Sivan ca să potolească furia principelui. Regele îl rugă pe oaspetele său să-l lase pe Sikatora în grija lui. În contrast cu felul energic al prinţului, el nădăjduia că-şi va atinge scopul mai degrabă prin distracţii, decât prin contrazicere directă.

De aceea, regele porunci cancelarului său Yosihao să-l iniţieze pe Sikatora în afacerile cârmuirii şi să-l înveţe legile ţării. El trebuia să ia parte activă la exerciţiile soldaţilor şi să le supravegheze, apoi a fost trimis la Funai şi în celelalte oraşe mai mari ale ţării pentru a face cunoştinţă cu daimios, funcţionarii coroanei care-l reprezentau pe rege. Şi când se întorcea iarăşi la Asuki, regele organiza vânători, ori regina îl chema la ea şi nu-l slăbea cu planurile ei. Într-un cuvânt: Sivan încercă să-l împingă pe prinţ spre afaceri şi distracţii, ca să-l poată opri mai uşor de la creştinism; căci se temea - pe bună dreptate - că prin îndemnuri şi ameninţări directe mai degrabă îl va întări pe prinţ în decizia lui.

Dar şi modul acesta de a lucra nu izbuti în faţa voinţei neclintite a lui Sikatora. După ce harul l-a luminat, încât sub crucea lui Ştefan se convinsese de originea divină a creştinismului, era hotărât să devină creştin cu orice preţ. El intui intenţiile lui Sivan şi de aceea îşi propuse să nu mai vorbească cu regele despre planul său, ci să-şi vadă frumos de treabă.

Regina tot îşi mai spiona nepotul, cu atât mai mult că nu mai era ajutată de Sikatondono, pe care afaceri urgente îl determinaseră să se întoarcă la Buigen. Nu trecu mult şi Sima îi aduse vestea că prinţul fusese la învăţătorii străini şi zăbovise mult în casa lor.

- Poate l-a vizitat pe pajul pe care l-ai maltratat aşa de rău - spuse regele când ea îi pomeni de aceste vizite.

- Nu - răspunse regina -, el merge ca să fie instruit în credinţa străină, şi mai bine vreau să-l văd mort decât să necinstească pe zeii noştri prin apostazia sa.

La aceste cuvinte, regele încreţi sprâncenele şi spuse:

- Dacă prinţul va comite vreo greşeală, atunci îmi rezerv eu dreptul de a-l pedepsi. Pentru orice atentat împotriva lui, te fac răspunzătoare pe tine şi pe cei doi complici ai tăi, pe care îi cunosc prea bine. Ai face bine să dai de veste celor doi nobili ceea ce ţi-am vorbit acum.

Când Sivan se retrase după observaţia făcută, regina aruncă asupra lui o privire înveninată şi murmură:

- Ia seama, Sivan! De te vei face complice la trădare faţă de zeii noştri, vei cădea şi tu ca jertfă lor.

Iar regele îl chemă pe Yosihao, care ţinea foarte mult la Sikatora, şi-i porunci să-l supravegheze pe prinţ şi să-l oprească de la orice pas nechibzuit.

(va urma)