Cât de admirabile sunt lucrările Domnului şi cât de minunate sunt făpturile sale! Ce fiinţă uimitoare este omul: din iubire intră în această viaţă şi conştientizează imediat cât este de iubit (cf. Ps 139,14).
Cei mai mulţi "ne trezim" înconjuraţi de iubirea părinţilor şi a bunicilor, a fraţilor şi a surorilor, a prietenilor şi a colegilor. O adevărată binecuvântare! Treptat, simţim cum se naşte şi în noi dorinţa de a răspunde la iubire dăruind iubire. Suntem iubiţi şi vrem să iubim. E un foc pe care "apele mari nu-l pot stinge şi nici râurile să-l spele" (Ct 8,7).
De unde această dorinţă arzătoare de a iubi şi de a fi iubiţi? Cine a sădit în noi, bărbaţi şi femei, mici şi mari, buni şi răi, această aspiraţie a inimii?
Iubirea şi nemurirea sunt primele daruri cu care Dumnezeu ne copleşeşte încă din momentul conceperii. Izvorâm din iubire pentru nemurire! Tocmai prin iubire şi nemurire se vede cel mai bine că suntem creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (cf. Gen 1,26-27).
Dorinţa noastră de a iubi şi de a fi iubiţi a fost pusă în noi tocmai ca imagine a dragostei pe care Dumnezeu o are pentru noi. O dragoste "nebună", o iubire până la moarte şi încă moartea pe cruce (cf. In 3,16; Fil 2,8)! Numai iubind putem cunoaşte iubirea Domnului: "Pentru că iubirea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi-l cunoaşte pe Dumnezeu! Cine nu iubeşte nu l-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire" (1In 4,7-8).
Inima celui care iubeşte înţelege profunzimea cuvintelor: Dilige et quod vis fac (Iubeşte şi fă ce vrei!), pentru că "iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare, nu este invidioasă, iubirea nu se laudă, nu se umflă. Ea nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ţine cont de răul primit. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură" (1Cor 13,4-7).
Aceasta este iubirea după care tânjim şi prin care ne împlinim. Aceasta este iubirea care a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt: iubirea lui Dumnezeu faţă de noi şi iubirea noastră faţă de el şi faţă de aproapele, iubiri arzătoare şi inseparabile (cf. Rom 5,5; 1In 3,11-18; 4,20-21).
