Localitatea Poiana Micului din Bucovina a împlinit anul acesta 175 de ani de la înfiinţare. Evenimentul a fost marcat la 29 iulie printr-o sfântă Liturghie prezidată de PS Petru Gherghel şi diferite momente culturale susţinute de interpreţi din România, Polonia şi Slovacia. La eveniment au participat reprezentanţii autorităţilor centrale şi locale, precum şi reprezentanţii Uniunii Poloneze din România.
Manifestările aniversare au debutat la ora 10.30 cu un recital vocal-instrumental de muzică sacră în biserica "Preasfânta Inimă a lui Isus", susţinut de soprana Anca Cecilia Păuleţ, acompaniată de ansamblul cameral Icarus.
La ora 11.00 a început sfânta Liturghie prezidată de PS Petru Gherghel, alături de care s-au aflat pr. Iosif Păuleţ, decan de Bucovina, pr. Gabriel Bucur, paroh de Poiana Micului, şi numeroşi preoţi din decanat.
După Liturghie, pe platoul de lângă Casa Pelerinului din localitate, a avut loc un spectacol folcloric susţinut de ansamblurile: "Pojana" şi "Stanowianie" (Polonia), "Mikulanka" (Slovacia), "Mal a Pojana" (Poiana Micului), "Solonczanka" (Soloneţu Nou) şi "Mănăstirenii" (Mănăstirea Humorului).
Poiana Micului este un sat din comuna Mănăstirea Humorului, unul dintre cele trei sate din Bucovina românească locuite de muntenii din Czadca. După ultimul recensământ general din anul 2011, localitatea are 954 de locuitori de etnie polonă şi română.
În anul 1842, 40 de familii muntene, tocmai din Huta Veche, au întemeiat împreună cu nemţii proveniţi din teritoriul ceh un sat nou, Poiana Micului.
Ca an de întemeiere a satului se presupune a fi anul 1842, deoarece atunci a fost emisă decizia administrativă privind împărţirea pământurilor celor din Poiana cu indicarea părţii germane şi polone. Nemţii au ocupat partea de sus, numind-o Buchenhain, iar polonezii partea de jos a satului. Deoarece polonezii şi vecinii lor nemţi erau de religie romano-catolică, aceştia au construit împreună mai întâi o bisericuţă din lemn nu foarte mare. Între anii 1887 şi 1893 a fost construită o nouă biserică din piatră. Liturghiile erau oficiate atât în polonă, cât şi în germană, predicile rostite alternativ, iar cântecele erau jumătate în polonă, jumătate în germană. Biserica actuală a fost construită după cel de-Al Doilea Război Mondial şi a fost sfinţită în anul 1964. În perioada 2008-2011, la Poiana Micului s-a mai construit o biserică închinată sfântului Ioan Paul al II-lea, care a fost sfinţită de cardinalul Stanislaw Dziwisz la 21 mai 2011.