Ficatul este un organ vital, cu numeroase funcţii deosebit de importante pentru organismul nostru: digestie, metabolism, imunitate, coagulare, depozitare de substanţe hrănitoare pentru perioadele dintre mese. Este al doilea organ ca mărime după piele (pielea este cel mai mare şi cel mai greu organ) şi se găseşte în abdomen, în partea dreaptă.
Ciroza hepatică este o importantă cauză de deces la nivel mondial, mai semnificativă în Europa, şi reprezintă stadiul final (ireversibil) al celor mai multe afecţiuni cronice ale ficatului. În afecţiunile acute, atunci când ficatul este lezat pentru perioade scurte, reuşeşte "să facă faţă" agresiunii şi să se regenereze. În schimb, când agresiunea este îndelungată, cum e cazul bolilor cronice, capacitatea de regenerare este depăşită, tot mai multe celule sunt afectate, eliberând substanţe care vor conduce la inflamaţie şi la formarea unui ţesut fibros. Acest ţesut fibros va înconjura grupuri mici de celule lezate, cu apariţia unor noduli de dimensiuni mai mari sau mai mici, în funcţie de cauza care a determinat boala cronică. Astfel, funcţiile ficatului se pierd, iar suprafaţa sa va deveni neregulată, granulară - spre deosebire de cea a ficatului sănătos care este netedă -, aspect observat la ecografie şi prin alte metode imagistice.
Principalele cauze care duc la apariţia cirozei prin mecanismele amintite mai sus sunt hepatita cu virus C, consumul excesiv de alcool şi ficatul gras (ex.: în diabet, obezitate etc.). Cauze mai rare sunt unele boli ereditare (ex.: hemocromatoza - acumulare excesivă de fier), hepatita cu virus B, unele medicamente (ex.: steroizii) şi hepatita autoimună. Semne şi simptome.
Toate substanţele nutritive din alimentaţia noastră sunt absorbite din tubul digestiv şi transportate pe calea vaselor de sânge (vene) la ficat. Circulaţia în corp are loc în flux continuu: în permanenţă sângele vine şi pleacă spre şi dinspre organe. Atunci când ficatul este fibrozat (ca în ciroză), se creează presiune pe vasele de sânge din structura acestuia, sângele având tendinţa de "a da înapoi". Vasele de sânge sub presiune vor căuta mai multe căi de "relaxare": o parte din lichidul din sânge va fi eliberat prin pereţii venelor în abdomen, cu apariţia a ceea ce în medicină numim ascită - acumularea lichidului în interiorul abdomenului va face ca acesta să crească în volum; sângele se va acumula în cantitate mai mare în vasele din splină, conducând la mărirea de volum a acesteia: splenomegalie. Ficatul are şi rol de detoxifiere a organismului: toate substanţele "rele" rezultate din procesele metabolice sau din alimentaţie sunt distruse de ficat. Dacă funcţia acestuia este pierdută (cum se întâmplă în ciroză), aceste substanţe toxice riscă să ajungă pe calea sângelui în creier, producând tulburări grave la acest nivel, manifestate iniţial prin tremurături ale mâinilor. Când ficatul nu mai poate conjuga bilirubina (pigment rezultat din distrugerea celulelor roşii ale sângelui), aceasta se acumulează şi determină coloraţia galbenă a pielii şi a mucoaselor, denumită icter. Lipsa de metabolizare a hormonilor estrogeni va duce la acumularea acestora, determinând coloraţia roşiatică a palmelor, iar la bărbaţi mărirea glandelor mamare, denumită ginecomastie. Ficatul produce şi factorii de coagulare, care ajută sângele să se coaguleze la nevoie - de exemplu, să oprească sângerarea atunci când ne rănim; când funcţia este pierdută, rănile sângerează mai mult. Tratament.
Boala în sine nu poate fi vindecată, însă îndepărtarea cauzei, atunci când este posibil (de exemplu, încetarea consumului de alcool sau a administrării medicamentelor care afectează ficatul), ajută la oprirea procesului. Se pot administra medicamente pentru ameliorarea simptomelor şi uneori, în funcţie de cauză, este recomandat transplantul de ficat.
