* "Conform 1Tes 4,17, cei rămaşi vii până la venirea Domnului vor fi răpiţi în nori ca să-l întâmpine pe Domnul în văzduh. Este un subiect fascinant, mai ales că, pare-se, vor fi răpiţi cu trup cu tot. Când se produce această răpire: înaintea sau după legarea Satanei?"
Cuvântul Domnului la care face referinţă sfântul Paul în v. 15 se află, cu siguranţă, în v. 15-17. El tratează raportul între venirea Fiului Omului şi învierea morţilor. Unii se gândesc la Mt 16,27; 24,30, alţii, la un cuvânt al lui Isus care nu se află în evanghelii, dar pe care sfântul Paul l-a cunoscut din tradiţia Bisericii primare. Pe vremea sfântului Paul era cunoscută o carte apocrifă, 4Esd 13,24, care spunea: "Cei care vor fi rămas vor fi mai fericiţi decât cei care vor fi murit". Sfântul Paul nu este de această părere. În descrierea situaţiei de la venirea Fiului Omului se foloseşte de imaginile tradiţionale ale apocalipticii iudaice. Cele trei simboluri: porunca divină (Prov 30,27), strigătul arhanghelului (Iuda 9) şi trâmbiţa (Ex 19-20 şi altele) fac parte din vocabularul care descrie teofania lui Dumnezeu. Ele sunt veşmântul literar al unei anumite concepţii despre lume şi despre raportul ei cu Dumnezeu. Valoarea lor trebuie apreciată mai degrabă pe planul simbolului decât pe planul realităţilor istorice, care ar fi, în acest caz, obiectul unei preziceri. Aceste simboluri, mereu raportate la Dumnezeu, arată că evenimentele care au loc la sfârşitul lumii scapă de sub controlul uman. Dumnezeu este stăpânul istoriei. El a încredinţat-o omului ca să o umple cu realizări. Sfârşitul istoriei este, în acelaşi timp, sfârşitul iniţiativei omului.
