Fiecare creştin este, prin natura sa, misionar

Interviu cu pr. Florin-Petru Sescu, responsabil al Oficiului pentru Misiuni

- Care este rolul Oficiului pentru Misiuni?

Să reaprindă şi să menţină vie în Biserica locală flacăra misionară, acea flacără ce a fost aprinsă în fiecare dintre noi la Botez. Acesta este rolul Oficiului pentru Misiuni. Dacă prin Botez l-am primit pe Duhul Sfânt, dacă am devenit parte integrantă a trupului mistic al lui Cristos şi am devenit fii ai lui Dumnezeu, prin acelaşi Botez suntem făcuţi părtaşi la iubirea milostivă a lui Dumnezeu Tatăl pentru lume, care l-a trimis pe Fiul să ne mântuiască. Prin el, cu el şi în el suntem şi noi trimişi "la toată făptura" (Mt 16,15) pentru a vesti şi a da mărturie despre evanghelia mântuirii. Este datoria Centrului Misionar să promoveze şi să susţină activitatea de evanghelizare prin misionarii plecaţi în zonele de misiune, iar în dieceza proprie să-i conştientizeze pe credincioşi cu privire la legătura strânsă care există în Biserica Universală şi la datoria pe care o avem de a ne preocupa şi de a ne ajuta reciproc să ajungem la mântuire.

- În lume, de câte zone de misiune şi de câţi misionari putem vorbi azi?

Această întrebare îmi aminteşte de un preot brazilian a cărui comunitate număra peste 30.000 de suflete: "Care este procentul de participare al credincioşilor la viaţa parohiei?" El a răspuns: "100%. Toţi sunt practicanţi şi misionari, altfel nu ar face parte din parohia noastră". Dacă vorbim despre zone de misiune şi misionari în sensul baptismal, noi toţi, cei botezaţi, trebuie să dăm mărturie despre credinţa noastră, aşa că toţi suntem misionari! În acelaşi sens, toţi au nevoie de a primi cuvântul lui Dumnezeu şi de evanghelizare, deci zonele de misiune se întind pe toată faţa pământului. Când vorbim însă în mod strict de misionarii ad gentes şi zonele de misiune care urmează să se constituie în comunităţi autentice de credinţă, Oficiul Statistic al Secretariatului de Stat de la Vatican ne spune că oficial sunt 1.864 de locuri de misiune cunoscute şi asistate de cel puţin un preot misionar. La acest număr însă se adaugă toate acele locuri ce au nevoie de evanghelizare şi de prezenţa unui preot. Numărul acestora este de 136.572. Deşi prin natura sa fiecare creştin este şi misionar, cuvintele lui Isus rămân şi astăzi valabile: "Lucrătorii sunt puţini" (Lc 10,2).

- Unde sunt misionari din Moldova în momentul de faţă?

Dacă restrângem aria de activitate misionară la dieceza noastră, din rândul nostru avem şase preoţi plecaţi: pr. Gabriel Cimpoeşu şi pr. Alexandru Percu în Coasta de Fildeş, pr. Ioan Blaj şi pr. Alexandru Balaţchi în Ecuador, pr. Claudiu Iştoc şi pr. Cezar Chelaru-Dămoc în Kenya. Nu demult, alţi patru misionari şi-au încheiat mandatul: pr. Bartolomeu Blaj şi pr. Alin Butnaru în Ecuador, pr. Eugen Blaj şi pr. Isidor Mîrţ în Kenya. Mulţi preoţi, care nu pot fi enumeraţi aici, sunt plecaţi fidei donum în ţări din Europa şi alte părţi ale lumii. Deşi ne dorim să ne asumăm ca misiune şi activitatea din zona săracă şi sălbatică din Panama a celor doi preoţi Bartolomeu Blaj şi Roberto Vacaru, din cauza posibilităţilor noastre financiare reduse, trebuie să mai aşteptăm şi să ne rugăm.

- Pot merge în misiuni şi laicii? Au fost din Moldova? Ce pot face ei?

Am avut misionari laici şi seminarişti în toate cele trei locuri: Kenya, Coasta de Fildeş şi Ecuador. Au fost implicaţi în toate activităţile misiunii, atât cele administrative, cât şi cele pastorale, educative, umanitare. Am avut şi mai avem încă solicitări de a merge în misiuni, însă întâlnim două dificultăţi: 1) susţinerea financiară - fiind deja parte a Uniunii Europene, ţările europene nu ne mai oferă susţinere financiară; 2) disponibilitatea persoanelor de a renunţa la timpul lor - trimiterea unei persoane presupune un timp de cunoaştere: face faţă condiţiilor, este persoană de bază, colaborează? Mulţi renunţă când realizează cât timp trebuie să investească.

- Dacă cineva simte chemarea de a merge în misiuni, cum trebuie să procedeze? Are nevoie de o pregătire specială pentru misiuni? Limba? Cultura?...

Îmi place că aţi punctat ideea de chemare şi nu dorinţa proprie de a merge în misiune, pentru că în misiune nu se merge din spirit de aventură, nici din impuls de moment, nici pentru a găsi un refugiu, ci pentru a da mărturie despre Dumnezeu prin fapte şi cuvinte. Acolo se merge pentru a rezolva probleme şi nu a-şi rezolva problemele. Pentru a pleca se cere un caracter bun, cunoaşterea limbii pentru a putea comunica şi cunoaşterea minimă a culturii locale, pentru a evita situaţiile neplăcute. Celelalte se învaţă la faţa locului. Elementele importante rămân: intenţia corectă pentru care se merge, transparenţa persoanei şi capacitatea de colaborare.

- De ce merită să te pui în slujba lui Dumnezeu şi a semenilor?

Mă întreb uneori: De ce o mamă are grijă de copiii ei? De ce ea, chiar şi atunci când are o pensie mică şi copilul un salariu mare, tot îl întrebă dacă are nevoie de bani? De ce mulţi dintre fraţii mai mari îi ajută pe cei mai mici? De ce oamenii se hotărăsc să-i ajute pe semenii lor aflaţi în nevoie? De ce? Probabil pentru că acestea sunt lucruri normale într-o familie şi, mai mult, pentru că Dumnezeu a sădit ceva în inima noastră, ceva ce ne apropie mai mult de asemănarea cu el, iubirea. Dacă din iubire am fost creaţi şi tot din iubire am fost răscumpăraţi, iubirea va rămâne motivul şi răsplata noastră.

- Ce-şi propune acest oficiu în perioada următoare?

Luna trecută s-au împlinit cinci ani de când am fost numit responsabil al acestui oficiu. În toţi aceşti ani, proiectele de viitor au fost şi au rămas mari şi multe, dar ne-am rezumat la ceea ce am putut face cu paşi mici şi concreţi. Încercăm să păstrăm echilibrul între dorinţele imediate şi înţelepciunea de a construi un lucru durabil care cere timp, dialog şi implicarea tuturor.

- Cum se poate trăi mai bine Ziua Mondială a Misiunilor?

Dacă ne gândim că în această zi peste un miliard de oameni, catolici fiind, sunt în comuniune de rugăciune şi întrajutorare, atunci Ziua Mondială a Misiunilor este o zi cu totul specială. Chiar dacă munca este diferită, unii străduindu-se să păstreze credinţa, alţii să o răspândească, suntem parte a aceluiaşi plan al lui Dumnezeu. O minimă pregătire prealabilă ne ajută să depăşim în această zi graniţele propriei parohii, propriei dieceze şi să fim în comuniune cu Biserica Universală, susţinându-ne unii pe alţii prin rugăciune şi oferta personală.