"Sfânt, sfânt, sfânt e Domnul Dumnezeul oştirilor cereşti. Pline sunt cerurile şi pământul de mărirea ta. Osana în înaltul cerului! Bine este cuvântat cel care vine în numele Domnului. Osana în înaltul cerului!"
Aşa ne rugăm înainte de prefacere, la care suntem chemaţi să participăm cu multă credinţă, speranţă şi iubire, ştiind că Emanuel, cel întrupat şi jertfit pentru mântuirea noastră, este izvorul de sfinţire.
În Cartea Leviticului (19,2) citim: "Fiţi sfinţi, fiindcă eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt!" Isus a accentuat această chemare în finalul primei părţi a "predicii de pe munte" (Mt 5,48): "Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru ceresc este desăvârşit!" Deoarece suntem creaţi "după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu", sfântul apostol Paul, pe bună dreptate, îi îndeamnă pe creştinii din Efes: "Fiţi imitatorii lui Dumnezeu ca nişte copii iubiţi şi trăiţi în iubire după cum şi Cristos ne-a iubit pe noi şi s-a oferit lui Dumnezeu pentru noi ca ofrandă şi jertfă de bună mireasmă!" (5,1-2).
Emanuel a avut grijă ca opera de sfinţire a oamenilor să continue până la sfârşitul veacurilor. A spus-o, o spune şi o va spune tuturor ucenicilor săi: "Nu vă voi lăsa orfani. [...] Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care îl va trimite Tatăl în numele meu, vă va învăţa toate şi vă va aminti toate câte vi le-am spus eu" (In 14,18a.26).
Inspiratul învăţat şi învăţător al harului, sfântul Augustin, contemplând mulţimea semenilor ajunşi în slava cerească, obişnuia să-şi pună întrebarea: "Dacă atâţia şi atâtea au putut (să devină sfinţi), de ce nu şi tu, Augustine?" Ce bine ar fi să ne însuşim această întrebare!
În prima rugăciune a Liturghiei din solemnitatea Tuturor Sfinţilor, împreună cu sfânta Biserică, ne îndreptăm către Tatăl ceresc, spunându-i: "Dumnezeule atotputernic şi veşnic, care ne-ai dat bucuria de a cinsti într-o singură sărbătoare meritele tuturor sfinţilor, te rugăm ca, având în faţa ta o asemenea mulţime de mijlocitori, să primim de la tine belşugul mult dorit al îndurării tale. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin".