Întâmplarea care urmează a fost povestită de sora Eusebia a Sfintei Cruci şi s-a petrecut în Kenya. Este vorba despre o femeie vraci în vârstă de 90 de ani.

"În zona misiunii noastre, locuia o femeie vraci care se mai ocupa din când în când şi cu vrăjitoria. Avea 90 de ani, a strâns multă avere cu vrăjitoria şi, pentru că nimic nu o mai încânta, a început să facă tot felul de călătorii cu maşina. Într-o zi, aproape de misiunea noastră, i s-a făcut rău în maşină şi şoferul a venit să ne ceară ajutorul. Am lăsat copiii în şcoală şi înarmată cu multă răbdare, cuvinte frumoase şi încurajări, m-am adresat femeii. Dându-i ajutorul necesar şi încurajând-o, femeia a început să se simtă din ce în ce mai bine.

L-am rugat pe şofer să mai zăbovească puţin şi să aducă maşina la misiune. În timpul acesta l-am rugat pe Dumnezeu astfel: "Doamne, sfântă Fecioară Marie, ajutaţi-mă, dăruiţi-mi harul de a o boteza pe această vrăjitoare în vârstă şi să-i dau o lovitură Celui Rău...!"

Am dus-o pe femeie într-o sală mică, chiar sub altarul amenajat pentru statuia sfintei Fecioare Maria, m-am asigurat că este conştientă, l-am rugat pe unul dintre elevii mei să aprindă lumânările de la altarul Mariei, iar pe ceilalţi i-am îndemnat să se roage în curte Rozariul. Vocea unei fetiţe păgâne, care încă nu primise Botezul, dar se pregătea pentru aceasta, i-a răsunat puternic în urechea femeii şi a recunoscut-o.

În timp ce copiii se rugau, eu continuam să vorbesc despre Dumnezeu, despre paradis, şi am pomenit de Maria. La auzul numelui Maria a exclamat: "Soră, pe această Maria o cunosc bine. Nu este ea mama Fecioară?" I-am spus că da. Atunci ea a continuat: "Despre ea mi-au vorbit mereu numai de bine catolicii care veneau să cumpere medicamente. Ei cumpărau doar medicamente, nu voiau vrăji, căci spuneau că au o mamă care să le poarte de grijă. Mi-au vorbit şi despre fiul ei Isus, cum a murit el pe cruce pentru toţi oamenii. Ascultându-te pe tine şi pe aceşti copii rugându-se, aş vrea şi eu să o întâlnesc, să ajung în cer".

O oră i-am vorbit despre Dumnezeu, despre Botez şi i-am făcut puţină catehizare. Având în vedere faptul că era deja extrem de bolnavă, am hotărât că era pregătită să primească Botezul şi i-am rugat pe toţi copiii să intre în sală. A primit la Botez numele de Martina. După Botez, prinzând încă ceva forţă, a surâs tuturor şi a cerut să fie dusă acasă. În satul ei a fost însoţită de o doamnă credincioasă care-i vorbea despre Dumnezeu şi despre credinţă. Toate acestea s-au petrecut cu trei zile înainte de sărbătoarea Prezentarea la Templu a Mariei. În ajunul sărbătorii, în timp ce se rugau Rozariul, bătrâna o opreşte pe femeia cu care se ruga şi spune: "Iat-o pe mama Fecioară! Iat-o pe mama lui Dumnezeu şi mama mea! A venit să mă ia! Spuneţi-i sorei că-i mulţumesc!"

Când şi-a dat sufletul, având mâna ridicată, ca şi cum cineva ar fi prins-o de mână, a spus: "Mulţumesc, mamă, că ai venit să mă iei! Să mergem la Isus!""

În povestirea lină a acestei întâmplări nu putem să nu remarcăm munca misionară: un misionar - sora, un grup de rugăciune - copiii, harul lui Dumnezeu care lucrează prin ceea ce ne este mai drag - mama Maria.

Suntem în luna mai, luna mamei noastre. Cine nu-şi aminteşte încă mâna caldă şi duioasă a mamei care strângea mâna noastră pe când eram copii şi ne însoţea pe jos la rude, prieteni, şcoală sau medic!? O dulce nostalgie ne cuprinde, chiar dacă nu mai suntem copii şi nu ne mai ţinem de mână. Însă "copilul" din noi are mereu nevoie de o mână caldă, mai ales în încercările grele ale vieţii. Când strângem rozariul în mână, Maria strânge mâna noastră; iar noi spunem: "Mulţumesc, mamă...!"