"Melchisedec îmi apare un personaj enigmatic. Cartea Genezei 14,18-20 îl prezintă ca regele Salemului şi în acelaşi timp preotul Dumnezeului celui Preaînalt. Nu are nici o genealogie, parcă ar fi veşnic, dar veşnic este numai Dumnezeu. Lui Abram, întors victorios din lupte, îi dă pâine şi vin, ceea ce te duce cu gândul la o prefigurare a Euharistiei. Îl binecuvântează pe Abram, ceea ce te duce cu gândul la Dumnezeu, dar el este totuşi un om. Un om aparte. De unde vine şi unde merge? Care este deosebirea dintre preoţia lui Melchisedec şi preoţia lui Aaron? Poate n-aş fi dat importanţă acestei pericope, dacă numele lui Melchisedec n-ar fi reapărut în Ps 110,4 şi chiar în Noul Testament unde Tatăl spune Fiului: «Tu eşti preot în veci, după rânduiala lui Melchisedec» (Evr 5,5-6)".
Aşa cum este prezentat în Cartea Genezei, Melchisedec (= regele meu este drept) este în acelaşi timp rege şi preot la fel ca suveranii orientali. La Ierusalim mai este menţionat un rege cu un nume foarte asemănător în Ios 10,1: Adoni-Ţedec, un nume teoforic ("Ţedec este Domnul meu" sau "Domnul meu este drept"). În ebraică, numele Melchisedec evocă ideea de suveranitate şi de dreptate. Acest fapt este subliniat în Psalmul 110 ca prerogativă a regelui-Mesia. Dar aici, în Geneză 14, el apare cu funcţiile sale sacerdotale: aduce (ca ofrandă) pâine şi vin, primeşte zeciuiala de la Abraham şi pronunţă binecuvântarea. El este preot al Dumnezeului celui Preaînalt, El Elyon (cf. Dt 32,8), care pentru autorul textului din Geneză nu este altul decât Dumnezeul lui Israel. Melchisedec este un străin faţă de Abraham şi de poporul care se va naşte din el ale cărui atribuţii nu depind de nicio genealogie şi nici de apartenenţa la vreun trib şi, prin urmare, drepturile lui provin numai din autoritatea lui personală. El a îndrăznit să pretindă zeciuială de la Abraham, strămoşul israeliţilor şi al preoţilor levitici. Mai mult, el îl binecuvântează pe cel pe care Dumnezeu însuşi îl binecuvântase atât de solemn şi de eficace (Gen 12,2-3) şi în care sunt binecuvântate toate popoarele. Or, a da binecuvântare este un semn de autoritate. Dacă regele şi tatăl familiei puteau să-şi binecuvânteze copiii sau supuşii o fac în calitate de reprezentanţi ai lui Dumnezeu (2Sam 6,18; 1Rg 8,55), iar a transmite binecuvântarea divină face parte integrantă dintre prerogativele sacerdotale (Num 6,22-27; Dt 10,8; 21,5). Faptul că acest rege-preot canaanean a luat această iniţiativă este semnul evident al superiorităţii sale asupra lui Abraham şi asupra tuturor descendenţilor săi şi totodată că preoţia sa nu-şi are originea în vreo ascendenţă carnală şi nu se limitează la o naţiune sau rasă. Ea este de o altă natură, de o rânduială mai înaltă. Nu poate fi decât tipul preoţiei Fiului lui Dumnezeu.
Există şi un alt semn al superiorităţii lui Melchisedec. Preoţii din tribul lui Levi care percep zeciuială sunt muritori venind şi trecând unii după alţii prin moarte. Scriptura arată că Melchisedec nu a încetat să trăiască, de aici rezultă că o preoţie veşnică nu este afectată de moarte şi nu trebuie să dea schimbul unul altuia.
Un preot iudeu ar fi putut să obiecteze că Abraham n-a fost preot şi, prin urmare, respectul lui faţă de preoţia lui Melchisedec nu l-ar fi implicat decât pe el şi că prerogativele acordate ulterior în timp lui Levi ar rămâne intacte. Fapt este că strămoşul unei rase acţionează în numele tuturor descendenţilor trupeşti şi era garanţia tuturor binecuvântărilor şi speranţa mântuirii. Suntem binecuvântaţi în Abraham (Gal 3,9; cf. 1Cor 15,22) şi Abraham este izvorul binecuvântării pentru toate generaţiile care vor veni (Gal 6,14; Gen 12,2). Dată fiind această concepţie realistă despre persoana corporativă şi moştenire, Levi a fost pus la zeciuială în mod pasiv şi i-a adus omagiu lui Melchisedec. El era prezent în întâlnirea dintre cele două personaje, purtat în mod fizic de strămoşul său, Abraham, şi unul dintre membrele sale (cf. Gen 35,11: "Un popor şi o mulţime de neamuri vor proveni din tine şi regi vor ieşi din coapsele tale". Şi 1Rg 8,19: "Fiul tău, cel ieşit din coapsele tale, el va zidi casa pentru numele meu"). "Coapsele" conţin în avans toată posteritatea unui om.
Autorul Scrisorii către Evrei îi face pe cititorii săi să recunoască ei înşişi din experienţa proprie că preoţia lui Levi şi a lui Aaron avea nevoie de o reformă radicală. Sistemul mozaic era imperfect şi dacă Legea însăşi era abolită, este din cauză că preoţia levitică era inferioară misiunii sale, fapt pentru care a fost condamnată să dispară. Este substituită de Cristos - marele preot care provine din tribul lui Iuda, nu din cel al lui Levi. Preoţia lui "după rânduiala lui Melchisedec" depăşeşte tot sistemul mozaic şi preoţia levitică.
